Volumul vânzărilor Coca-Cola Hellenic în România a scăzut ușor în primul semestru, pe fondul condițiilor macroeconomice dificile, cuplate cu tensiunile recente de pe scena politică, potrivit unui comunicat publicat marți de companie, cel mai mare îmbuteliator Coca-Cola din Europa.
„Volumele din România au scăzut cu un procentaj scăzut de o cifră (sub 5% – n.r.) în ambele perioade analizate (primul semestru, trimestrul al doilea). Cuplate cu incertitudinile politice recente, condițiile economice rămân dificile”, se spune în comunicat, care prezintă rezultatele grupului elen pentru prima jumătate a anului.
Vânzările sub brandul Coca-Cola au crescut ușor în special în cazul Coca-Cola Zero, care a avansat cu 36%, precizează compania elenă referitor la România.
Ponderea vânzărilor de produse consumate la o singură servire a crescut însă semnificativ, se arată în comunicat.
Compania notează că și-a majorat cota de piață în România în trimestrul al doilea pe segmentul băuturilor acidulate atât ca volum, cât și ca valoare a vânzărilor.
La nivel internațional, Coca-Cola Hellenic a vândut în prima jumătate a anului peste un miliard de navete de băuturi răcoritoare și ape minerale, în scădere cu 2% față de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut.
Veniturile grupului elen au urcat cu 1%, la 3,4 miliarde euro, în timp ce cheltuielile operaționale au avansat cu 5%, la 2,19 miliarde euro, potrivit comunicatului. Profitul net al companiei a scăzut cu 25%, de la 146 milioane euro la 109 milioane euro.
Coca-Cola Hellenic deține în România patru fabrici, la Iași, Timișoara, Ploiești și Vatra Dornei.
Coca-Cola Hellenic România îmbuteliază băuturi răcoritoare carbonatate (Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes), necarbonatate (Cappy Tempo), nectaruri (Cappy Nectar), ceaiuri (Nestea), apă (Dorna, Dorna-Izvorul Alb, Poiana Negri), băuturi energizante (Burn) și cafea (Illy).