Aproape 20.000 de familii care beneficiau de alocație pentru susținerea familiei au rămas fără acest drept, din cauza absențelor școlare ale copiilor, înregistrate în primul semestru al anului școlar 2011-2012, precizează Ministerul Muncii, într-un răspuns solicitat de MEDIAFAX.
Potrivit prevederilor Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, aceste drept poate fi diminuat sau suspendat în cazul în care copiii absentează nemotivat de la școală.
Astfel, articolul 28 din lege prevede că în cazul în care se constată absențe nemotivate pe parcursul unui semestru școlar, cuantumul alocației se diminuează proporțional cu numărul absentelor, respectiv cu câte 20 la sută pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum 10 absențe și cu câte 50 la sută pentru un număr de maximum 20 de absențe.
În astfel de cazuri, diminuarea se aplică începând cu luna următoare celei în care s-a constatat neîndeplinirea condiției și se menține timp de trei luni.
Potrivit articolului 29 din aceeași lege, plata alocației se suspendă în luna următoare celei în care se constată că un copil din familia beneficiară are peste 20 de absențe nemotivate.
Agenția Națională de Plăți și Prestații Sociale a finalizat centralizarea alocațiilor diminuate sau suspendate în primul semetru al anului școlar trecut, constatând că 39.739 de familii beneficiare au fost afectate din cauza absențelor școlare ale copiilor.
Astfel, 19.384 de alocații au fost suspendate după ce cel puțin unul dintre copiii familiei beneficiare a avut peste 20 de absențe școlare nemotivate.
Cele mai multe situații de acest tip au fost înregistrate în județele Dolj (1.460), Prahova (1.330), Bacău (1.072), Iași (899), Neamț (858), Maramureș (775), Mureș (710) și Brașov (707) iar cele mai puține în București (nouă) și Ilfov (95).
Alte 904 familii au avut diminuat cu 50 la sută cuantumul alocației, cele mai multe fiind în județele Dolj (62), Neamț (45), Prahova și Bacău (câte 43), Brașov (41) și Iași (40).
De asemenea, tot din cauza absențelor nemotivate ale copiilor, 19.451 de familii au primit, timp de trei luni, doar 80 la sută din cuantumul alocației pentru susținerea familiei.
Comparativ cu al doilea semestru din anul școlar precedent, când au fost înregistrate 50.940 de astfel de situații, numărul familiilor penalizate a fost în scădere.
De asemenea, 6.999 dintre elevii care au avut absențe școlare în semestrul doi din anul școlar 2010/2011 au „recidivat” și în primul semestru din anul școlar 2011/2012.