Iorgulescu, după demisia din CSM: „Eu nu pot să iau parte la jocuri de culise”

Iorgulescu, după demisia din CSM: Eu nu pot să iau parte la jocuri de culise
Publicat: 23/08/2012, 21:32
Actualizat: 06/07/2013, 00:43

Georgiana Iorgulescu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societății civile, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că și-a depus demisia din CSM întrucât există o „coliziune masivă” între valorile și principile sale și cele ale celorlalți membri și conducerea instituției.

„Motivele mele țin de o coliziune masivă dintre valorile și principiile mele – mă rog, multe, puține, vis-a-vis de felul în care am gândit eu în momentul când am ajuns în CSM că ar trebui să funcționeze această instituție – și felul în care unii dintre membrii CSM, inclusiv actuala conducere, consideră că ar trebui să se întâmple aceste lucruri”, a spus Georgiana Iorgulescu.

Ea a precizat că „este veche coliziunea, nu datează de astăzi de ieri” și că a luat în calcul această demisie începând cu luna iunie.

„Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni a fost picătura care a umplut paharul. Eu nu pot să iau parte la tot felul de jocuri de culise, amânări, decizii luate fără să fie consultat Plenul, decizii luate unilateral de conducere. Eu vin din societatea civilă. Eu văd lucrurile simplu, transparent, făcute când trebuie și cum trebuie. Nu am lucrat în instituții publice până acum și felul în care se lucrează în instituțiile publice este absolut halucinant”, a spus Georgiana Iorgulescu, care a menționat că în continuare își va desfășura activitatea la Centrul de Resurse Juridice.

Georgiana Iorgulescu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societății civile, și-a depus, joi, la finalul ședinței Plenului, demisia din CSM.

Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Georgiana Iorgulescu și-a depus cererea de demisie din CSM după încheierea ședinței Plenului Consiliului, fiind înregistrată în jurul orei 16.30.

Vicepreședintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a declarat că Georgiana Iorgulescu a anunțat în timpul ședinței că este posibil ca la finalul discuțiilor din Plen să își înainteze demisia.

Oana Schmidt-Hăineală a precizat că demisia este un act unilateral de voință, fiind decizia fiecăruia dacă rămâne sau nu într-o instituție.

Ea a mai spus că CSM urmează să ia act de cererea Georgianei Iorgulescu de demisie din Consiliu într-o viitoare ședință a Plenului.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, joi, de cererile Monei Pivniceru de demisie din funcțiile de membru ales al CSM și de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceasta a fost numită, joi, în funcția de ministru al Justiției.

Georgiana Camelia Iorgulescu, reprezentant al societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, a fost susținută la numirea în CSM de Asociația Magistraților din România, Centru pentru Resurse Juridice și Asociația Pro Democrația.

În 22 iunie 2011, senatorii au aprobat numirea Georgianei Iorgulescu în Consiliul Superior al Magistraturii, cu 59 de voturi „pentru”, 50 de voturi „împotrivă” și trei abțineri.

Puiu Hașotti spunea atunci că Georgiana Iorgulescu „este omul de casă al unei doamne care a făcut foarte mult rău justiției României și cetățeanului – Monica Macovei”.

Ceilalți candidați, respectiv Virgil Melnic, Doinel Dinuică, Radu Cornel Andruica și Ovidiu Horia Maican, au obținut atunci voturi favorabile mai puține.

Cel de-al doilea reprezentant al societății civile în CSM este Corina Dumitrescu, soția deputatului PSD Cristian Dumitrescu, aleasta fiind aleasă de senatori la începutul lunii iunie 2011.

Gabriela Iorgulescu lucrează din 2000 în sectorul nonguvernamental, anterior fiind expert în Parlamentul României (1998-2000) și inspector de specialitate la Biroul de Licitații și contracte la biroul Primăriei Ploiești (1998).

Din 2000, Iorgulescu lucrează la Centrul de Resurse Juridice, unde a coordonat diverse proiecte și programe. Din ianuarie 2005 este director executiv al Centrului de Resurse Juridice.

Georgiana Iorgulescu a mai lucrat ca expert pentru GDSL Limited Marea Britanie, Asociația Magistraților din România, UNICEF România, în perioada 2003-2008.

Este licențiată în științe juridice la Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane din București, având și o diplomă de inginer de la Universitatea Politehnica din București și una de mediator de la Ministerul Justiției, Delegația Comisiei Europene la București.

Este membră a Baroului București din anul 2004 și membră de onoare a Asociațiilor Magistraților din România din 2005.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor