Scene teribile într-o stație de metrou din Cambridge, Massachusetts (SUA), unde o femeie cu fiul său de patru ani în brațe cade pe liniile de metrou, după ce pășește în gol, crezând că trenul de la linia paralelă este oprit la peronul pe care se afla ea, scrie Daily Mail.
Camerele de supraveghere o surprind pe femeie trecând printre călătorii care așteptau pe peron și îndreptându-se către marginea peronului, cu intenția de a urca în metroul despre care credea că se află la câțiva centimetri în fața ei. Fără să realizeze că garnitura este trasă la linia paralelă, femeia cade, împreună cu copilul pe care îl ținea în brațe.
Cei prezenți au sărit imediat în ajutorul celor doi și i-au tras de pe linii, în siguranță, înainte ca garnitura să ajungă în stație. Atât mama, cât și copilul ei au scăpat doar cu câteva zgârieturi și au fost duși la spital.
„Mama a explicat că a văzut metroul la peron și s-a grăbit spre el, crezând că poate urca”, a explicat purtătorul de cuvânt al companiei de transport.
Acesta a precizat că cei doi riscau nu doar să fie spulberați de garnitura care urma să ajungă la peron, dar și să atingă șinele prin care trece o tensiune de 600 de volți, care le-ar fi fost letală.