Berlinul cere un nou tratat pentru Uniunea Europeană

Berlinul cere un nou tratat pentru Uniunea Europeană
Publicat: 25/08/2012, 21:35
Actualizat: 28/09/2018, 04:40

Cancelarul german Angela Merkel reclamă un nou tratat al Uniunii Europene (UE) și încearcă să își convingă partenerii în acest sens, potrivit ediției de luni a săptămânalului Der Spiegel, relatează AFP.

„Guvernul federal vrea să determine avansarea integrării europene”, scrie revista, care precizează că Merkel ar dori ca „șefii de stat și de Guverne să participe la o reuniune care să pună noi baze juridice pentru UE”.

Potrivit Der Spiegel, „consilierul pentru Afaceri Europene al cancelarului Nikolaus Meyer-Landrut a condus negocieri în jurul acestui proiect la Bruxelles”.

„O dată pentru o asemenea reuniune trebuie să fie stabilită în cadrul unei întâlniri la summitul prevăzut în decembrie”, scrie săptămânalul, potrivit căruia una dintre ideile avansate de către Berlin ar fi legată de rolul Curții Europene de Justiție (CEJ), care „ar putea, spre exemplu, să primească dreptul să supravegheze bugetele statelor membre și să îi pedepsească pe care creează deficit”.

Însă, tot potrivit revistei, „propunerea nu a provocat entuziasm în rândul majorității țărilor membre”. „În cursul unei întâlniri informale între zece miniștri de Externe, o majoritate a respins ideea unei asemenea reuniuni, avansată de către ministrul german Guido Westerwelle”, scrie aceeași sursă.

De mai multe luni, Angela Merkel insistă asupra necesității a „mai multă Europă”, cu scopul de a răspunde sfidărilor ridicate de către criza euro.

„Există de asemenea etape către un nivel mai mare de integrare care vor necesita schimbări în Tratatul (UE). Nu am ajuns acolo, dar nu trebuie să existe tabuuri”, a declarat ea la sfârăitul lui mai, în cursul unui summit al țărilor riverane de la Marea Baltică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”