Arabia Saudită anunță că a anihilat două celule Al-Qaida și a dejucat „atentate teroriste”

Arabia Saudită anunță că a anihilat două celule Al-Qaida și a dejucat atentate teroriste
Publicat: 26/08/2012, 17:01
Actualizat: 29/07/2014, 23:25

Arabia Saudită a anunțat duminică anihilarea a două celule Al-Qaida și dejucarea unor „atentate teroriste” pe care acestea le pregăteau la Riyadh și Jeddah (vest), relatează AFP.

Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a precizat că opt persoane, doi saudiți și șase yemeniți, au fost arestați.

Suspecții pregăteau „atentate teroriste” vizând forțele de securitate, anumiți cetățeni saudiți, dar și străini și clădiri publice de pe teritoriul acestui regat, se arată în acest comunicat, difuzat de agenția oficială SPA.

Ministerul a anunțat că autoritățile supravegheau de mai multe luni aceste „elemente suspecte aflate în legătură cu organizația deviantă din străinătate”, expresie care desemnează, în terminologia oficială saudită, rețeaua teroristă Al-Qaida.

Acest lucru a permis autorităților să anihileze o primă celulă în capitală, Riyadh, „care a pregătit explozivi și îi experimenta”, se arată în comunicat, care adaugă că unul dintre membrii celulei prezenta „arsuri și avea degetele amputate” în urma manipulării unor substanțe explozive.

Mărturisirile unor membri din cadrul celulei au permis anihilarea celei de a doua celule, la Jeddah, al doilea cel mai important oraș din țară.

Autoritățile saudite au purtat în perioada 2003-2006 o luptă fără milă împotriva unor elemente din cadrul Al-Qaida în interiorul țării, care s-a confruntat în perioada respectivă un val de atentate împotriva unor instalații petroliere și ținte străine.

Ele au arestat sute de militanți, eradicând filiala locală din cadrul rețelei.teroriste.

Cu toate acestea, Al-Qaida este activă în continuare în Yemenul vecin, unde filialele saudite și yemenite au fuzionat în 2009 sub numele de Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA), o organizație considerată de către Statele Unite drept cea mai activă dintre filialele rețelei teroriste internaționale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi