EXCLUSIV. PLANUL USL PENTRU A-L ÎMPIEDICA PE TRAIAN BĂSESCU SĂ SE ÎNTOARCĂ LA COTROCENI. ULTIMA ÎNCERCARE A PNL ÎN PARLAMENT

EXCLUSIV. PLANUL USL PENTRU A-L ÎMPIEDICA PE TRAIAN BĂSESCU SĂ SE ÎNTOARCĂ LA COTROCENI. ULTIMA ÎNCERCARE A PNL ÎN PARLAMENT
Publicat: 27/08/2012, 09:13
Actualizat: 20/05/2015, 04:02

Liberalii vor încerca mâine, în Parlament, o ultimă cale de atac pentru a bloca reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. Senatorul PNL, Ioan Ghișe, a propus două variante de atac: fie ca Parlamentul să retrimită Curții Constituționale hotărârea prin care referendumul este considerat invalid, fie ca Parlamentul să constate că președintele suspendat Traian Băsescu este demis. Potrivit acestuia, inițiativele sale sunt susținute de conducerea PNL, liberalii așteptând ca social-democrații să le sprijine demersul. Mai mult, senatorul Ghișe a pregătit plângeri penale împotriva celor șase judecători ai Curții Constituționale care au votat pentru validarea referendumului din 29 iulie. O altă strategie pentru ca Traian Băsescu să nu se întoarcă la Palatul Cotroceni, ar fi lipsa cvorumului la ședința din Parlament în care se citește hotărârea Curții Constituționale privind referendumul.

Ședința de mâine a Parlamentului ar trebui să fie una formală, în care se va citi hotărârea judecătorilor Curții Constituționale, potrivit căreia referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu este invalid. După aceea, hotărârea CCR ar urma să fie publicată în Monitorul Oficial, iar președintele suspendat își va relua funcția.

CITEȘTE PROIECTELE SENATORULUI IOAN GHIȘE

Liberalii nu s-au împăcat însă cu gândul că Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni, iar Crin Antonescu va pierde poziția de președinte interimar. Senatorul liberal Ioan Ghișe, susținut de conducerea PNL, va propune mâine Parlamentului suplimentarea ordinei de zi cu două proiecte de hotărâri care să împiedice revenirea președintelui suspendat Traian Băsescu la Cotroceni.

PNL va susține propunerile mele și asta se va definitiva ca decizie mâine dimineață într-o ședință a conducerii partidului. Sper ca și colegii de la PSD să conștientizeze că trebuie susținute aceste propuneri. Nu vă pot spune cu cine am vorbit din conducere, dar vă spun că PNL va susține inițativele mele. Eu am depus ieri la conducerea partidului un proiect de hotărâre, astăzi am depus cel de-al doilea proiect. BPC al PNL se va întruni mâine dimineață, el este competent să spună dacă mă susține și eu v-am spus că știu de la oamenii din conducerea partidului că PNL va susține propunerile mele. Sper ca până mâine după amiază același lucru să îl facă și PSD. Dacă îl face bine, dacă nu iarăși bine”, a declarat pentru gândul senatorul Ioan Ghișe.

Liderul grupului PNL din Senat, Mario Oprea, a precizat pentru gândul că nu s-a luat o decizie și că senatorul Ghișe își va prezenta inițiativele în cadrul grupurilor parlamentare ale PNL și apoi ale USL pentru a se lua o decizie finală.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache (PSD), a spus pentru gândul că inițiativele lui Ghișe „nu vor avea sorți de izbândă”. De altfel, social-democrații sunt reticienți în a da un vot în Parlament care să intre în contradicție cu decizia judecătorilor CCR.

Care sunt cele două căi de atac pregătite de PNL

În prima variantă propusă de Ghișe conducerii PNL și ulterior Parlamentului se prevede că „Hotărârea nr. 6/2012 a Curții constituționale referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui României, Traian Băsescu, și la confirmarea rezultatului acestuia va fi retrimisă la Curtea Constituțională pentru a se pronunța doar cu privire la modul în care a vegheat la respectarea procedurilor pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia„.

Cea de-a doua variantă analizată de conducerea PNL este ca Parlamentul să decidă mâine că președintele suspendat Traian Băsescu a fost demis.

Parlamentul României constată că președintele României, Traian Băsescu, este demis conform prevederilor art. 95 alin. (3) din Constituția României. Parlamentul României constată că functia de președinte al României este vacantă, potrivit art.97, alin 1 din Constituția României. În termen de 3 luni, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou președinte, potrivit art. 97, alin(2) din Constituția României”, se arată în cel de-al doilea proiect de hotărâre care va fi depus mâine de Ioan Ghișe la Parlament.

Propunerile urmează să fie discutate mâine dimineață în ședința conducerii PNL, iar după aceea vor fi depuse la Parlament pentru a fi votate.

Plângeri penale împotriva judecătorilor Curții Constituționale

„Demiterea președintelui Băsescu de către Parlament este soluția constituțională și legală pentru împlinirea suveranității poporului exprimată prin votul la referendum”, a declarat pentru gândul senatorul PNL, Ioan Ghișe.

El a precizat că va depune mâine șase plângeri penale împotriva judecătorilor Curții Constituționale care au votat pentru validarea referendumului cu următoarele capete de acuzare: uzurpare de calități oficiale, subminarea suveranității poporului, abuz în serviciu și neglijență în serviciu. „Toate aceste infracțiuni sunt prevăzute de Codul Penal cu închisoare”, a precizat senatorul PNL.

„Niciunde în Constituție nu scrie că judecătorii Curții Constituționale au atribuții după desfășurarea referendumului, cu atât mai mult să modifice hotărârea BEC cu rezultatele finale. În Constituție scrie Curtea confirmă rezultatele, la articolui 82, alin 1. Pentru alegerea președintelui validează, dar în cazul referendumului CCR confirmă rezultatele nu validează. Așadar validarea pe care a făcut-o Curtea, invocând criteriul de legalitate este un abuz de drept în sensul că ea s-a pronunțat ca o instanță de drept comun în locul puterii judecătorești, mai precis ÎCCJ. CCR este unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, dar în materie de legalite se poate pronunța doar ÎCCJ. CCR nu este parte a puterii judecătorești, ci garantează constituționalitatea”, a mai spus Ghișe pentru gândul.

Judecătorii Curții Constituționale sunt acuzați de senatorul PNL, în proiectul de hotărâre care va fi supus dezbaterii Parlamentului, că au încălcat, cu premeditare sau din neglijență, prevederile constituționale.

„Prevederile constituționale nu le permit judecătorilor Curții Constituționale să se pronunțe cu privire la: valabilitatea sau nevalabilitatea Referendumului, când îi încetează mandatul de președinte interimar dlui Crin Antonescu, când președintele suspendat revine în funcția de președinte al României”, a scris Ghișe în expunerea de motive pentru cele două hotărâri.

Senatorul PNL susține că Curtea Constituțională trebuia să ia act de rezultatele referendumului prezentate de Biroul Electoral Central și să valideze referendumul.

„BEC este unica autoritate care urmărește pentru ca procesul de referendum să se desfășoare legal. Când s-a transmis de BEC procesul verbal al rezultatelor finale ale referendumului, acela este rezultatul referendumului. CCR trebuia să îl confirme, nu îi era permis să îl infirme și să facă judecătăți privind legalitatea. Suveranitatea aparține poporului român și ea se exprimă prin referendum și Parlament. Declarația universală a drepturilor omului articolul 21 precizează că voința poporului stă la baza puterii de stat și voința poporului se exprimă prin vot valabil. Tot în declarație există un articol care se referă la demnitatea umană a persoanei, ori în clipa când ați votat valabil și BEC v-a recunoscut votul, acel vot nu mai poate fi anulat de nicio instanță din lume. Este vot valabil exercitat la referendum, fiind exercitarea suveranității poporului. Poporul este suveranul suveranității și nu șase oameni, chiar și dintr-o Curte Constituțională. Ei nu pot printr-o hotărâre, pe care nu aveau dreptul să o dea din perspectiva legalității, ci doar din perspectiva constituționalității, deci judecătorii nu pot anula voturile valabil exprimate”, a afirmat pentru gândul Ioan Ghișe.

Potrivit acestuia, din momentul în care Biroul Electoral Central a publicat procesul verbal de la referendum, Traian Băsescu nu mai are cum să se întoarcă la Palatul Cotroceni. „Conform procedurii constituționale Traian Băsescu a fost președintele României”, este concluzia lui Ioan Ghișe.

Cele două propuneri ale senatorului PNL urmează să fie discutate mâine în cadrul grupurilor parlamentare ale USL, iar apoi să fie dezbătute în plenul reunit al Parlamentului. Dacă ele vor fi respinse, iar la ședință va exista cvorumul necesar, se va citi hotărârea Curții Constituționale privind invalidarea referendumului. După aceea, hotărârea CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, iar Traian Băsescu se poate întoarce în mod oficial în poziția de președinte al României.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată