Prima pagină » Economic » Leul s-a apreciat la deschidere până la un curs de 4,4590 lei/euro

Leul s-a apreciat la deschidere până la un curs de 4,4590 lei/euro

Leul s-a apreciat la deschidere până la un curs de 4,4590 lei/euro
Moneda națională s-a apreciat la începutul sesiunii interbancare de luni, iar cursul a coborât până la 4,4590 lei/euro, într-o piață cu volume foarte reduse de valută tranzacționată, potrivit dealerilor.

Moneda națională s-a apreciat la începutul sesiunii interbancare de luni, iar cursul a coborât până la 4,4590 lei/euro, într-o piață cu volume foarte reduse de valută tranzacționată, potrivit dealerilor.

La deschdiere, euro era schimbat pentru 4,4700 – 4,4720 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii de vineri, când operațiunile se perfectau la 4,4710 – 4,4740 lei/euro.

În prima oră de transfer, cursul a atins un minim de 4,4590 lei/euro, iar în jurul orei 10:15, schimburile se realizau la 4,4625 – 4,4650 lei/euro.

Potrivit dealerilor, piața este apatică, în condițiile în care jucătorii de la Londra lipsesc de la tranzacționare, fiind zi liberă pentru industria financiară.

Banca centrală a anunțat vineri un curs de referință în scădere cu 0,51 bani, de 4,4819 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din ultimele șapte săptămâni.

Un curs oficial inferior celui de vineri fost publicat de BNR la 5 iulie, când euro a fost cotat la 4,4796 lei. Astfel, leul s-a întârit cu 3,57% față de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat pe 3 august, din cauza tensiunilor politice.

Leul s-a depreciat foarte ușor în raport cu dolarul, cursul de referință urcând cu 0,1 bani, de la 3,5729 lei/dolar la 3,5739 lei/dolar. Rata oficială pentru francul elvețian a scăzut însă ușor, de la 3,7362 lei/franc la 3,7323 lei/franc.

Dobânzile afișate de bănci pentru depozitele cu scadența la o zi se plasau la 5,25 – 5,75%.

Citește și