Tânărul în vârstă de 18 ani, care a provocat un accident rutier cu o ambulanță furată din curtea Substației Bârlad, în urma căruia prietenul său de 21 de ani a murit, a fost reținut, luni, pentru ucidere din culpă, furt calificat și conducere fără permis, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Internat timp de două zile în Spitalul de Urgență Bârlad cu policontuzii, tânărul de 18 ani a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, după ce polițiștii vasluieni au emis pe numele acestuia ordonanță de reținere sub acuzațiile de ucidere din culpă, furt calificat și conducere fără permis.
„Ordonanța de reținere a fost emisă odată cu externarea adolescentului, după ce medicii au constatat, în urma investigațiilor medicale, că starea lui de sănătate este una bună și permite acest lucru. Autorul va fi prezentat procurorului de caz, apoi magistraților Judecătoriei Bârlad cu propunerea de arestare preventivă sub acuzațiile de ucidere din culpă, furt calificat și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a declarat, luni, responsabilul mass-media al IPJ Vaslui, Loredana David.
Tânărul reținut de polițiști a furat, împreună cu un prieten de-al său în vârstă de 21 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o autosanitară din curtea Substației de Ambulanță Bârlad, cei doi profitând de faptul că salvarea avea cheile în contact, iar echipajul de intervenție nu era în apropiere. Ulterior, cei doi au traversat municipiul Bârlad, au ajuns până în localitatea Perieni, situată la 12 kilometri, după care s-au întors spre oraș. La intrarea în Bârlad, tânărul de 18 ani aflat la volan, care nu are permis de conducere, a pierdut controlul direcției din cauza vitezei excesive, iar mașina a ieșit de pe șosea. Ambulanța s-a rostogolit de mai multe ori în lanul de floarea soarelui de pe marginea drumului, fiind distrusă în totalitate.
Tânărul de 21 de ani aflat pe scaunul din dreapta șoferului a murit pe loc, în timp ce adolescentul de 18 ani a suferit răni ușoare, fiind transportat la Spitalul de Urgență Bârlad. De altfel, tot el a fost și cel care ar fi sunat la numărul de urgență 112, la 8 minute de la producerea accidentului, pentru a solicita intervenția unei ambulanțe, fără a preciza că este vorba despe un accident.
Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui a deschis o anchetă în acest caz.
Pe înregistrările video ale camerelor de supraveghere se observă că în autosanitară s-au urcat trei indivizi, deși, în urma accidentului, au existat două victime – tânărul de 21 de ani, care și-a pierdut viața, și cel de 18 ani care a fost rănit.
Tinerii care au furat ambulanța, originari din Bârlad, veniseră în vacanță din Italia, iar înainte de producerea accidentului au petrecut la bâlciul anual organizat în această perioadă în municipiu.