Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei ceai de leuștean

Publicat: 21 07. 2022, 20:41
Actualizat: 21 07. 2022, 20:49
Sursa foto: Shutterstock

Folosit, inițial, ca plantă aromatizantă în gastronomie, leușteanul oferă și o serie de beneficii pentru sănătate, fiindu-i descoperite proprietățile medicale. Parte din familia pătrunjelului, planta ajută, printre altele, la susținerea sănătății rinichilor, combaterea organismelor dăunătoare și susținerea sănătății articulațiilor.

Știința continuă să exploreze numeroasele beneficii ale leușteanului, iar cercetările arată că planta oferă avantaje pentru sănătate, de la aparatul respirator, la digestie și piele.

1. Reduce riscul apariției pietrelor la rinichi

Leușteanul are acțiunea diuretică și stimulează urinarea fără o pierdere mare de electroliți, fapt care reduce semnificativ riscul apariției de pietre la rinichi.

2. Sprijin pentru plămâni

Leușteanul este folosit în medicina tradițională pentru eliberarea mucozităților de la nivelul plămânilor, fiind îmbunătățit, astfel, fluxul de aer, respirația și aportul de oxigen. Potrivit unui studiu, eucaliptolul, compusul chimic activ din leuștean care reduce iritarea plămânilor, a produs rezultate semnificative și pozitive în doar patru zile.

3. Calmează petele aspre

Leușteanul este încărcat cu compuși, precum limonenul, eugenolul și quercetina, care pot calma petele aspre din organism.

4. Promovează sănătatea pielii

Leușteanul este recomandat ca o modalitate naturală de a combate afecțiunile pielii, cum ar fi dermatita și acneea.

5. Luptă împotriva microrganismelor

Oamenii de știință au descoperit că leușteanul este unul dintre cele mai puternice extracte împotriva unor microorganisme, precum E. coli, Salmonella, H. pylori și H. influenzae.

6. Ușurează digestia și elimină gazele

Beneficiile calmante ale leușteanului sunt foarte eficiente, acesta fiind un remediu excelent pentru calmarea tractului digestiv, reducea balonării și eliminarea gazelor intestinale.

7. Susține sănătatea articulațiilor

Leușteanul este considerat un remediu natural pentru disconfortul articular asociat cu guta și umflarea reumatismală a articulațiilor, neavând efecte secundare.

8. Suport natural pentru alergii

Efectele calmante ale leușteanului ajută, în mod natural, la combaterea simptomelor alergiilor. Mai mult, quercetina, un compus prezent în leuștean, inhibă eliberarea de histamină și ameliorează iritarea pielii cauzată, de obicei, de sensibilitatea la iritanții din mediul înconjurător.

9. Sprijin menstrual

Leușteanul s-a dovedit eficient și în ameliorarea disconfortului menstrual. Nivelul mare de nutrienți, combinat cu beneficiile sale puternice de calmare, este explicația folosirii acestuia în perioada premenstruală, informează Global Healing.

10. Excelent în bucătărie

În același timp, leușteanul este un adaos excelent în bucătărie, adăugând gust și crescând valoarea nutritivă a preparatelor culinare, fiind adesea folosit ca înlocuitor al țelinei. Semințele sale sunt folosite pe post de condiment și presărate, de multe ori, peste salate și supe.

De asemenea, leușteanul poate fi folosit și sub formă de ceai, fiind bogat în vitamine din complexul B, esențiale pentru energie, și în vitamina C, care susține sănătatea pielii și a sistemului imunitar.