10 IULIE, calendarul zilei: 30 de ani de la România-Suedia 2-2(4-5), SUA/Bill Clinton și Jacques Chirac deveneau cetățeni de onoare ai Bucureștiului

Publicat: 10 07. 2024, 07:15
profimedia

Gândul vă prezintă calendarul zilei de miercuri, 10 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. 

Aniversări 🎂

🎂1509: Jean Calvin 🇫🇷⛪️Alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii Reformei protestante, în opoziție cu anumite dogme și ritualuri ale Bisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină, Calvinismul, relativ diferită de cea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o radicalizare a luteranismului
🎂1856: Nikola Tesla 🇺🇸🔌 etnic sârb, fiind născut în satul Smilijan, în Imperiul Austriac (azi în Croația). Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american. Invențiile, precum și munca teoretică ale sale au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială
🎂1871: Marcel Proust 🇫🇷✒️cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului pierdut (À la recherche du temps perdu), operă monumentală de ficțiune a secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani
🎂1872: Aristide Demetriade 🇷🇴📽unul dintre pionierii filmului românesc, regizând peliculele Înșir’te mărgărite (1911), alături de Gr. Brezeanu), Independența României (1912), Scheci cu Jack Bill (1913) și Oțelul răzbună (1913)
🎂1942: Ronnie James Dio 🇺🇸🤘Elf, Rainbow, Black Sabbath. Este recunoscut pentru vocea sa puternică dar și pentru semnul „coarnele diavolului” făcut cu mâna în timpul concertelor. În ultima perioadă a vieții a fost implicat într-un proiect cu foștii membrii Black Sabbath, Tony Iommi, Geezer Butler și Vinny Appice, sub numele de Heaven and Hell
🎂1951: Vasile Șeicaru 🇷🇴🎤debutează în formația Cristal ca solist vocal în 1970. Din 1978 devine membru al Cenaclului Flacăra, fiind recrutat de însuși Adrian Păunescu în timpul unei transmisiuni tv din Galați
🎂1954: Neil Tennant 🇬🇧🎤 solist Pet Shop Boys
🎂1972: Sofía Vergara 🇨🇴🇺🇸🎬În 2014, a fost clasată pe locul 32 în topul celor mai puternice femei din lume de către Forbes
🎂1975: Dan Barna 🇷🇴🗣
🎂1977: Chiwetel Ejiofor 🇳🇬🇬🇧🎬a primit Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru rolul lui Solomon Northup din „12 ani de sclavie” (2013)
🎂1980: Jessica Simpson 🇺🇸🎬🎤a devenit cunoscută la finele anilor ’90 prin intermediul cântecului său de debut intitulat „I Wanna Love You Forever”, care a devenit cel mai cunoscut disc single al său din întreaga-i carieră, fiind până astăzi singurul său hit de top 10 în clasamentul Billboard Hot 100
🎂1985: Mario Gómez 🇩🇪⚽️Apogeul carierei l-a atins la Bayern München, unde a marcat 75 de goluri în 115 prezențe
🎂1988: Pavlo Lee 🇺🇦🎬 actor și prezentator TV, s-a înrolat în Forțele de Apărare Teritorială ale Ucrainei în prima zi a Invaziei Ruse. A fost ucis ca urmare a bombardării suburbiei Kiev din Irpin, pe 6 martie 2022

Comemorări 🕯

🕯️138: Hadrian 🇮🇹♛ împărat roman
🕯️1884: Karl Richard Lepsius 🇩🇪✒️⛏lingvist prusac și un pionier al arheologiei moderne și al egiptologiei
🕯️2015: Omar Sharif 🇪🇬🎬 Primul rol în limba engleză a fost în producția pentru televiziune Lawrence al Arabiei (1962). Ulterior, actorul s-a stabilit la Hollywood
🕯️2017: Augustin Buzura 🇷🇴✒️psihiatru, prozator și eseist, autorul unor romane de succes și scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române

Calendar🗒

🗒48 î.Hr.: Bătălia de la Dyrrhachium: În Macedonia, Iulius Cezar abia evită o înfrângere catastrofală în fața lui Pompei
🗒1086: Regele Knut al IV-lea al Danemarcei este ucis de țărani rebeli
🗒1212: Cel mai grav dintre incendiile timpurii ale Londrei distruge mare parte din oraș
🗒1778: În cadrul Războiului de Independență al Statelor Unite, regele Ludovic al XVI-lea al Franței declară război Regatului Marii Britanii
🗒1890: Wyoming a fost admis ca cel de-al 44-lea stat al SUA
🗒1908: Fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes a fost primul care a reușit să lichefieze heliul prin răcirea gazului la o temperatură mai mică decât un kelvin
🗒1924: Jocurile Olimpice de la Paris: Paavo Nurmi, numit „finlandezul zburător”, a stabilit noi recorduri mondiale pentru cursele de 1.500 și 5.000 m cu doar o oră diferență între curse
🗒1938: Howard Hughes ocolește Pământul cu un Lockheed 14 împreună cu tovarășii săi în 91 de ore, stabilind un record de circumnavigare a lumii
🗒1962: A fost lansat Telstar, primul satelit de telecomunicații, făcând posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic
🗒1970: A fost creată Banca Internațională de Investiții
🗒1973: Roma: John Paul Getty III, 16 ani, este răpit de membrii ai organizației ‘Ndrangheta. Făptașii cer o răscumpărare de 17 milioane $. Bunicul său, miliardarul J. Paul Getty, refuză să plătească, dar, după ce familia a primit urechea lui tăiată împachetată într-un ziar, a negociat o plată de 3,2 milioane $, iar John Paul a fost eliberat la cinci luni după ce a fost răpit
🗒1985: A fost reintrodusă în SUA vechea formulă clasică a „Coca-Cola”, în urma controverselor legate de schimbarea numelui din „Coca-Cola” în „New Coke”
🗒1991: Boris Elțân a devenit primul președinte rus ales de un electorat
🗒1992: Miami, Florida: fostul lider panamez Manuel Noriega este condamnat la 40 de ani de închisoare pentru trafic de droguri
🗒1994: SUA: România pierde în fața Suediei calificarea în semifinale Campionatului Mondial de Fotbal, unde putea întâlni Brazilia
🗒1997: Președinții SUA și Franței, Bill Clinton și Jacques Chirac, au devenit cetățeni de onoare ai Bucureștiului, printr-o hotărâre a Consiliului General
🗒2000: 30 milioane de oameni, din peste 2.000 orașe, au participat la un „Marș al lui Isus” pentru celebrarea celor 2.000 ani de creștinism
🗒2000: Israel: Președintele Ezer Weizman își dă demisia, cu trei ani înainte de încheierea celui de-al doilea mandat în fruntea statului
🗒2000: Bashar al-Assad este ales președinte al Siriei după moartea tatălui său Hafiz al-Assad
🗒2006: În Mongolia, la aniversarea a 800 de ani de la înființarea statului, se inaugurează o statuie uriașă de 40 de metri înălțime a lui Genghis Khan
🗒2015: România: Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, rata anuală a inflației a ajuns în teritoriu negativ (-1,6%), pe fondul reducerii TVA la alimente și băuturi la 9%
🗒2016: Portugalia câștigă finala Campionatul European de Fotbal 2016, 1-0 în fața Franței

CITEȘTE ȘI:

9 IULIE, calendarul zilei: Acum 147 de ani începea prima ediție a Wimbledon-ului/Angela Similea împlinește 78 de ani, Mirabela Dauer 77 de ani

8 IULIE, calendarul zilei: Se năștea inventatorul Coca-Cola/Timișoara inaugurează prima linie de tramvai tras de cai din Europa/Deceda Vivien Leigh

7 IULIE, calendarul zilei: Apare prima poveste cu Pinocchio/Toto Cutugno ar fi împlinit 81/Wimbledon: Boris Becker devenea cel mai tânăr câștigător