10 pași ca să afli cum obții ajutorul de șomaj după absolvirea școlii
Te pregătești de încheierea studiilor și nu ai nicio perspectivă din punct de vedere profesional? Dacă nu reușești să îți găsești un loc de muncă în primele 60 de zile de la terminarea școlii, vestea bună este că, timp de jumătate de an, poți primi ajutor de șomaj. Ajutorul se acordă, însă, în anumite condiții.
În categoria șomerilor intră absolvenții instituțiilor de învățământ sau cei ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile calendaristice de la absolvire, nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii lor profesionale.
Absolventul trebuie să fi obținut o diplomă sau un certificat de studii în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.
În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor.
Iată 10 pași ca să afli cum obții ajutorul de șomaj după absolvirea școlii :
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO, UNDE GĂSEȘTI MAI MULTE DETALII:
În cazul elevilor care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, dată înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ.
Pe parcursul celor 60 de zile, absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime).
Ca să poți obține ajutorul de șomaj, principala condiție este să te înregistrezi pentru căutarea unui loc de muncă în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă din localitatea sau zona în care ai domiciliul.
După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire și dacă te-ai înregistrat la forțele de muncă, pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj.
Lista și datele de contact ale agențiilor pentru ocuparea forței de muncă le găsești aici.
Acte necesare pentru înregistrarea la agenția de ocupare a forței de muncă
Ca să te înregistrezi în evidența agenţiei teritoriale de ocupare a forței de muncă trebuie să depui următoarele documente:
- actul de identitate;
- actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
- Curriculum Vitae;
- acord de utilizare a datelor cu caracter personal;
- declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate (trebuie menționat dacă ai sau nu restricţii medicale care te împiedică să prestezi o anumită muncă).
CITEȘTE ȘI:
10 pași ca să eviți toxiinfecția alimentară când pleci în vacanță
10 pași ca să știi tot ce ai nevoie dacă vrei să faci școala de șoferi
10 pași pe care trebuie să îi faci dacă ți-a expirat buletinul