103 ani de la Marea Unire | Cum se va sărbători Ziua Națională la Alba Iulia. Programul și condițiile pentru spectatori
Aproximativ 550 de militari, constituiţi în nouă detaşamente de defilare pe jos, cărora li se vor alătura nouă detaşamente de defilare cu mijloace terestre, de la vehicule de luptă Humvee ale forţelor pentru operaţii speciale până la transportoare Piranha, vor participa miercuri la parada de la Alba Iulia, cu ocazia Zilei Naţională a României.
La Alba Iulia vor avea loc o serie de manifestări la care vor participa militari şi mijloace tehnice terestre şi aeriene aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, conform oficialilor Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Tehnica de luptă
Începând cu ora 15,00 se va desfăşura o ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Unirii, după care, în continuare, va avea loc parada militară cu trupe şi tehnică de luptă în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918.
La paradă vor participa nouă detaşamente de defilare pe jos (aproximativ 550 de militari aparţinând Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Forţelor pentru Operaţii Speciale, Batalionului 136 Geniu „Apulum”/ Brigada 10 „Dunărea de Jos”, Batalionului 26 Cercetare Supraveghere „Avram Iancu”/ Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba).
Participă și nouă detaşamente de defilare cu mijloace terestre (vehicule de luptă HUMVEE ale forţelor pentru operaţii speciale, complexe de artilerie antiaeriană şi terestră GEPARD şi HIMARS, transportoare PIRANHA III şi PIRANHA V, autospeciale de intervenţie ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională) şi aeronave militare ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” (elicoptere IAR 330 SOCAT şi avioane MiG 21 LanceR).
Potrivit oficialilor, toate activităţile vor fi organizate şi se vor desfăşura cu respectarea măsurilor privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, avându-se în vedere numărul de persoane permis de cadrul legal şi de Hotărârea de Guvern nr. 1183 din 8 noiembrie 2021. Masca de protecţie este obligatorie pe toată durata desfăşurării evenimentelor.
Pe de altă parte, reprezentanţii administraţiei locale au anunţat că pentru al doilea an consecutiv, ţinând cont de contextul sanitar, s-a renunţat la masa populară, potrivit Agerpres. De asemenea, din motive ecologice, s-a renunţat la tradiţionalul foc de artificii, care va fi înlocuit de un spectacol cu drone. Vor fi 100 de drone, cu un spectacol de 10 minute care va cuprinde animaţii care fac referire la România.
Prefectul judeţului Alba, Nicolae Albu, a spus că, în actualul context epidemiologic, evenimentele au fost gândite în aşa fel încât să fie cât mai dispersate în toată Cetatea, pentru a nu genera aglomerări, transmite sursa citată.