11 pelerini români, internați în SPITAL după ce au gustat din „leguma diavolului” chiar pe Muntele Athos
Un grup de 11 români a fost internat la spitalul din Halkidiki după ce au consumat ciuperci otrăvitoare în timpul unei pelerinaje pe Muntele Athos. Incidentul a avut loc în timpul unei vizite la Mănăstirea Sfânta Ana.
Grupul de pelerini din România, aflat în vizită comunitatea la monahală de pe Muntele Athos, a început să se simtă rău după ce a consumat ciupercile pe care le-au cules din pădure în timp ce mergeau către Mănăstirea Sfânta Ana.
Românii, intoxicați, după consumul ciupercilor au fost imediat transportați la un spital din zona localității Salonic, situată în apropiere de Muntele Athos.
Din fericire, viața niciunuia dintre pelerini nu este în pericol. Aceștia sunt conștienți și stabili, dar vor rămâne internați sub supraveghere medicală pentru a primi îngrijiri adecvate.
Poliția a deschis o anchetă în legătură cu incidentul și a aflat că bărbații fuseseră cazați la Mănăstirea Sfânta Ana. Aceștia au plecat noaptea într-o expediție montană, moment în care au cules ciupercile otrăvitoare. După câteva ore de la consumarea acestora, au început să acuze simptome de toxiinfecție alimentară, potrivit Antena 3.
Specialiștii avertizează că, deși unele ciuperci sunt comestibile, este esențial să existe cunoștințe solide pentru a le deosebi de cele otrăvitoare, deoarece acestea pot fi foarte asemănătoare.
Muntele Athos este o destinație populară pentru pelerinii din întreaga lume ortodoxă. Femeilor le-a fost interzis accesul pe Muntele Athos de mai bine de 1.000 de ani, iar această tradiție este menținută și în prezent.