14 OCTOMBRIE, calendarul zilei: Cristiano Bergodi împlinește 60 ani/ Are loc cel mai puternic seism din România/ 80 de ani de la masacrul de la Moisei
Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 14 octombrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
Nașteri 🎂
🎂1853: Ciprian Porumbescu 🇷🇴🎼 a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. A scris și melodia fostului imn al României din epoca Ceaușescu Trei culori. A murit la numai 29 de ani la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa
🎂1890: Dwight David Eisenhower 🇺🇸✩ comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) și în Vestul Europei (1944 – 1945). A fost primul comandant suprem al forțelor armate ale NATO (1949 – 1952) și președinte al SUA între anii 1953 și 1961
🎂1927: Roger Moore 🇬🇧🎬 cel mai cunoscut ca interpret al personajului James Bond (între 1972 și 1985), respectiv al personajului principal din serialul Sfântul
🎂1930: Mobutu Sese Seko 🇨🇩🗣 mareșal și om politic, autoproclamat președinte al Republicii Zair
🎂1940: Cliff Richard 🇬🇧🎤 În 1995 este ridicat de Regina Elisabeta a II-a la rangul de cavaler, devenind astfel primul cântăreț de muzică pop cavaler
🎂1964: Cristiano Bergodi 🇮🇹⚽️
🎂1978: Usher 🇺🇸🎤
🎂1980: Ben Whishaw 🇬🇧🎬 Parfumul: Povestea unei crime (2006); A jucat rolul Q în seriile James Bond 007: Coordonata Skyfall (2012) și Spectre (2015)
🎂1981: Mihai Morar 🇷🇴📺
🎂1984: Celia 🇷🇴🎤
Decese 🕯
🕯️1944: Erwin Rommel 🇩🇪✩ unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deșertului. Hitler a dispus ca lui Rommel să i se permită să-și ia singur viața și să nu fie acuzat de înaltă trădare
🕯️1959: Errol Flynn 🇦🇺🎬 cunoscut pentru rolurile sale romantice din filmele de capă și spadă de la Hollywood
🕯️1998: Leopoldina Bălănuță 🇷🇴🎭 actriță de film, radio, televiziune, scenă și voce. A fost căsătorită din 1977 cu Mitică Popescu. A murit de ocluzie intestinală, la 63 de ani
🕯️2015: Florența Mihai 🇷🇴🥎 A jucat în două finale (simplu și dublu mixt) la Roland Garros în 1977. La simplu a pierdut în fața jucătoarei iugoslave Mima Jaušovec, iar la dublu mixt (împreună cu columbianul Iván Molina) în fața cuplului John McEnroe/ Mary Carillo. A murit la 60 de ani, de cancer
🕯️2022: Robbie Coltrane 🇬🇧🎬 cunoscut pentru rolurile din filmele: Harry Potter, GoldenEye, World Is Not Enough, Ocean’s Twelve
🕯️2022: Mariana Nicolesco 🇷🇴🎼 soprană. În 1993 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române
Evenimente 📋
📋☑️ Ziua Internațională a standardizării un omagiu adus experților din întreaga lume care colaborează în cadrul CEI, ISO și ITU pentru a dezvolta Standarde Internaționale care facilitează comerțul și răspândirea cunoștințelor tehnologice.
Calendar 🗒
🗒1066: Armata normandă lui William I Cuceritorul a învins armata anglo-saxonă a regelui Harold al II-lea, ucigându-l pe acesta în bătălia de la Hastings
🗒1802: În Țara Românească a avut loc cel mai puternic seism din România, consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea și se apreciază că a avut o magnitudine de 7,9-8,2 grade pe scara Richter. Și Bucureștiul a fost grav afectat, aici prăbușindu-se Turnul Radu Vodă, Hanul Șerban Vodă, o parte din Turnul Colței și multe alte construcții
🗒1900: Apare cartea Interpretarea viselor a psihologului Sigmund Freud
🗒1912: Începutul guvernului Titu Maiorescu 2 până la 31 decembrie 1913
🗒1944: Are loc masacrul de la Moisei de către unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, în două case de lemn aflate la ieșirea din comună. Au fost uciși 29 de etnici români și 3 evrei
🗒1944: Al doilea război mondial: Feldmareșalul german Erwin Rommel este ucis din ordinul lui Hitler
🗒1947: Pilotul american Chuck Yeager zboară cu un Bell X-1 devenind primul om care a zburat cu viteză mai mare decât a sunetului
🗒1962: Un avion de recunoaștere american Lockheed U-2 a zburat deasupra Cubei și a fotografiat rachete sovietice capabile de a purta încărcătură nucleară, declanșând criza rachetelor cubaneze
🗒1964: Dr. Martin Luther King devine cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace
🗒1981: Vicepreședintele Hosni Mubarak este ales președinte al Egiptului la o săptămână după ce Anwar Sadat a fost asasinat
🗒1994: Liderul palestinian Yasser Arafat, primul ministru israelian Yitzhak Rabin și ministrul de externe israelian Shimon Peres primesc Premiul Nobel pentru Pace
CITEȘTE ȘI: