15 turiști, printre care și copii, de la un hotel din Mamaia, au ajuns la spital cu TOXIINFECȚIE alimentară. Amendă de 15.000 de lei de la ANPC

Publicat: 01 08. 2024, 13:31
Actualizat: 01 08. 2024, 14:12

15 turiști, adulţi şi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în decursul zilei de miercuri, 31 iulie, după ce au mâncat la un hotel din stațiunea Mamaia. Turiștii acuzat simptome de toxiinfecție alimentară. ANPC a făcut, ulterior, un control, iar restaurantul a fost amendat  cu 15.000 de lei pentru numeroase nereguli.

Mai mulți turiști, inclusiv copii, au ajuns la spital din cauza unei toxiinfecții alimentare, după ce au mâncat la restaurantul hotelului Hefaistos din Mamaia, care are trei stele.

Miercuri seară, în jurul orei 19.00, oamenii au început să se simtă rău și au sunat la 112. Mai multe echipaje de ambulanță, dar și de la SMURD s-au deplasat la fața locului.

Primul apel a fost dat la ora 17.57, pentru o familie formată din doi adulți și un copil de 4 ani, care prezentau vărsături și scaune diareice, potrivit ISU Constanța. Ulterior, s-a solicitat, prin 112, la aceeaşi adresă, asistenţă medicală de urgenţă pentru încă 5 persoane cu aceeaşi simptomatologie.

„Pe durata triajului şi evaluării realizate de medicul TIM au mai fost identificați şi alți pacienți cu aceeaşi simptomatologie. La finalul intervenţiei au rezultat 15 persoane cu simptomatologie acută (vărsături şi scaune diareice)”, a transmis ISU Constanța.

Cinci pacienţi – trei adulți și doi copii – au fost transportaţi la SCJU Constanţa. Alți 10 pacienţi, dintre care un copil, au fost asistaţi la faţa locului.

Inspectorii ANPC și reprezentanți de la DSP Constanța au făcut un control la restaurantul hotelului Hefaistos, iar patronii au fost amendați cu 15.000 de lei.

CITEȘTE ȘI:

Multe ALIMENTE considerate sănătoase au fost reclasificate. Care sunt și ce alternative avem

Unul din patru ROMÂNI nu are bani de vacanță. Fenomenul numit „sărăcie de vacanță” este tot mai răspândit în Europa

Satul din România care arată ca în ELVEȚIA. Imaginile îți taie răsuflarea / Locul atrage străinii ca un magnet