165 de locuitori ai unui sat belgian, mai bogați cu 143 milioane de euro! Au dat lovitura la loteria EuroMillions
165 de locuitori ai unui sat belgian au câștigat suma totală de 143 milioane euro la loteria EuroMillions.
Locuitorii satului Olmen din provincia Antwerp au plătit sume egale pentru a cumpăra bilete la loteria de milioane de euro.
Fiecare a câștigat 868.000 euro, potrivit Loteriei Naționale Belgiene.
Au existat peste 27 milioane de intrări la tragerea de marți. Premiul final EuroMillions a fost de 142.897.164 euro.
Joke Vermoere, purtător de cuvânt al Loteriei Naționale, a spus că succesul celor care cumpără bilete în grup nu reprezintă o raritate, dar acesta este cel mai mare câștig al unui grup de oameni, din toate timpurile, la nivelul Belgiei.
Miercuri, Vermoere se afla la chioșcul de presă de unde fericiții câștigători au luat biletele. Reacția lor a fost de euforie. Aceasta descrie premiul drept „cel mai bun cadou de Crăciun”.
Proprietarul chioșcurilor de ziare, care a mai vândut și în trecut bilete la loterie pentru grupuri, a declarat că a trebuit să repete vestea „de cinci sau șase ori”, deoarece clienții săi nu credeau că au câștigat.
Identitatea câștigătorilor nu a fost dezvăluită. Acesta nu este însă cel mai mare câștig înregistrat vreodată la Euromillions: un singur jucător a câștigat 195 milioane lire sterline, în luna iulie, la loteria din Marea Britanie.
Loteria EuroMillions este organizată în nouă țări europene: Belgia, Franța, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Irlanda, Austria, Elveția și Luxemburg.
Numerele câștigătoare de marți au fost 12, 20, 25, 27 și 27, cu Stelele Norocoase 8 și 12, scrie bbc.com.