Prima pagină » Actualitate » 18 copii au ajuns la SPITAL cu răni grave din cauza petardelor. În unele cazuri a fostt nevoie de amputarea degetelor

18 copii au ajuns la SPITAL cu răni grave din cauza petardelor. În unele cazuri a fostt nevoie de amputarea degetelor

18 copii au ajuns la SPITAL cu răni grave din cauza petardelor. În unele cazuri a fostt nevoie de amputarea degetelor
Copil de 13 ani, obligat de instanță să plătească 50.000 de lei daune din cauza unei petarde

Comercializarea petardelor de Revelion a rezultat într-o serie de incidente grave pentru 18 copii, din județul Iași, cu vârste între 11 și 17 ani, care s-au prezentat la spitalul pentru copii „Sf . Maria” din Iași cu răni sau arsuri, notează Agerpres.

Autoritățile au confiscat peste 92 de tone de articole pirotehnice până pe 30 decembrie, anul trecut, în vederea confiscării în cadrul acţiunii „Pirotehnic”, care se desfăşoară în perioada 30 septembrie – 5 ianuarie 2025.

„De pe 30 decembrie 2024 şi până în prezent s-au prezentat 18 pacienţi cu vârste între 11 şi 17 ani, cu arsuri şi traume de mână sau faciale cauzate de petarde”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria” Iaşi, dr Cătălina Ionescu, pentru sursa citată.

Au fost şi copii cărora explozia petardelor le-a amputat degetele sau chiar palma. Ultimul pacient internat este un băiat în vârstă de 11 ani, din mediul rural, care s-a ales cu arsuri de gradul I-II la nivel facial, cervical şi al mâinilor în timpul exploziei unei petarde peste care a turnat benzină.

Citește și:

Sfaturi pentru bucureștenii care și-au pierdut CĂȚEII în noaptea de Revelion

Zece persoane, printre care și copii, rănite de PETARDE în seara de Revelion. Au ajuns în stare gravă la UPU Craiova

O lebădă rănită de artificiile din București s-a refugiat în parcarea unui cartier rezidențial

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și