Prima pagină » Actualitate » Ioan Stan, lider PSD Suceava: ”PSD nu e de acord cu privatizarea pădurilor statului şi transformarea Romsilva în societate comercială”

Ioan Stan, lider PSD Suceava: ”PSD nu e de acord cu privatizarea pădurilor statului şi transformarea Romsilva în societate comercială”

Ioan Stan, lider PSD Suceava: ”PSD nu e de acord cu privatizarea pădurilor statului şi transformarea Romsilva în societate comercială”

Liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, vineri, că partidul pe care-l reprezintă ”nu este de acord sub nicio formă cu privatizarea pădurilor statului şi transformarea Romsilva într-o societate comercială”.

El a transmis că acest lucru nu se va întâmpla cât timp PSD se află la guvernare, indiferent de forma în care va fi rezolvat jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) stabilit de cei din USR şi PNL.

„Sub acest aspect, cetăţenii ţării trebuie să ştie că cele două partide sunt responsabile inclusiv pentru acest jalon care impune transformarea regiilor statului în societăţi comerciale, aspect reclamat de sindicaliştii Romsilva ca factor de mare risc pentru pădurile ţării noastre”, a spus Ion Stan.

Potrivit acestuia, PSD are convingerea că pădurile României nu pot fi împărţite după bunul plac al celor care au pus pe hârtie nişte „jaloane ce devin adevărate pericole pentru proprietăţile statului”.

„Afirmăm asta pentru că discutăm de o miză uriaşă, cele 3,1 milioane de hectare de păduri proprietate publică de stat stocând în prezent un volum de aproximativ un miliard de metri cubi de lemn, cu o valoare care depăşeşte 100 de miliarde de euro. De aceea, o spunem răspicat că nu vom fi de acord să punem pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare păduri de stat, acestea fiind probabil cea mai mare bogăţie şi resursă regenerabilă pe care România o deţine la momentul actual”, a subliniat senatorul Ion Stan, într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul sucevean a afirmat că ”PSD crede că exploatarea pădurilor proprietate a statului trebuie să rămână în continuare în sarcina unei entităţi controlate de stat, şi nu a companiilor private și nu putem fi de acord cu măsura stabilită de PNL şi USR prin PNRR de a impune transformarea regiilor statului în societăţi comerciale fără un plan extrem de bine gândit, pentru fiecare caz în parte”.

Pădurarii au protestat în Piața Victoriei

Sindicalişti din silvicultură au protestat joi, în Piaţa Victoriei, ei solicitând Guvernului retragerea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, dar şi exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative.

Pe parcursul acţiunii de protest, la care au fost prezenţi câteva sute de lucrători din domeniul silvic, au fost afişate pancarte cu mesaje precum: „Nu vă bateţi joc de pădurile României”, „Nu distrugeţi locurile de muncă”, „Nu faceţi experimente pe pădurile statului” şi „Nu înstrăinaţi pădurile statului. Nu privatizaţi Romsilva”.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și