20 de ani de NATO/Nicolae CIUCĂ: Știu ce înseamnă să pleci la război, știind că s-ar putea să nu te mai întorci
În urmă cu 20 de ani, România a fost invitată să adere la Alianţa Atlanticului de NORD, în cadrul la summit-ului de la Praga din noiembrie 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de aderare pentru şapte state: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. Patru ani mai târziu, țara noastră a aderat oficial la NATO. Astăzi, România a marcat prin Ministerul Apărării împlinirea celor 20 de ani de membru NATO, în cadrul unei ceremonii oficiale la care au participat președintele Românei, Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, președintele PNL Nicolae Ciucă, alături de alți oficiali români și străini invitați.
Pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA. A urmat, la 2 aprilie 2004, ceremonia arborării oficiale a drapelului ţării noastre la sediul NATO. Președintele liberal, Nicolae Ciucă, este și militar de carieră. În discursul său, a menționat faptul că intrarea României în NATO l-a „prins” în calitate de militar luptător în Războiul din Irak, din partea unei țări.
România este o țară sigură. Asta spunem azi, datorită Armatei Române. Țara noastră a pornit pe drumul integrării euroatlantice, imediat după 1990.(..) Aderarea la NATO nu a fost destinația noastră. A fost un început pentru noi. Începutul transformării. Un început al întregii societăți de a deveni mai bună și mai dreaptă.(…) Am fost primii care am semnat in 1994 parteneriatul pentru pace. Exact în urmă cu 20 de ani, mă aflam în Irak, la comanda unui batalion de Infanterie, ca parte a Coaliției internaționale. România a fost printre primele state ale Alianței care s-a angajat să aloce 2% din PIB pentru Apărare și să respecte promisiunea făcută la Summit-ul din Țara Galilor din 2014, a spus Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, o democrație puternică nu poate fi menținută decât cu ajutorul unei armate puternice. Cu războiul în care sunt angrenați vecinii noștri, Nicolae Ciucă a reiterat ideea că trebuie să acordăm sprijin Ucrainei ca să câștige războiul împotriva Rusiei.
Ca fost militar, știu ce înseamnă să pleci la război și să-ți lași familia în urmă, știind că s-ar putea să nu te mai întorci. Sunt mândru că România contribuie la apărarea Ucrainei și dă dovadă de solidaritate. Este un lucru corect, a mai spus Ciucă.
În ultima perioadă, România a găzduit mai multe evenimente pentru a marca cele două decenii de apartenenţă a ţării noastre la Alianţă. Ministerul Apărării Naţionale a organizat o serie de evenimente dedicate sărbătoririi a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea NATO.
Citește și:
Klaus Iohannis reia „argumentele” intrării în cursa pentru SG al NATO / „Este o aspirație legitimă”