2023, un an cu transformări și schimbări în piața muncii. Sondaj: Peste 58% din români vor să își schimbe jobul. Expert resurse umane: „De la fotbalist la IT-ist, de la preoție la HR. Modul în care muncim se află într-o schimbare fără precedent”
Joburi noi, la vremuri noi. Criză, scumpiri, război, sărăcie – cuvintele-cheie pe care le auzim tot mai des în ultima perioadă. Într-un context care ne demonstrează cât de repede se pot schimba lucrurile pentru fiecare dintre noi, cât de important este să învățăm să ne facem strategia de viață și de carieră pentru următorii 5-10 ani? Peste 58% din români vor să își schimbe jobul în 2023, în timp ce 55,4% vor să facă o reconversie profesională în următorii cinci ani.
Sunt datele unui sondaj realizat de Centrul de Carieră, la care au participat 2.049 respondenți. Peste 26% dintre cei intervievați lucrează în domeniul IT, 13,8% în alte domenii, în timp ce, pe al treilea loc, îi regăsim pe cei din domeniul Finanțe/Bănci, în proporție de 10,6%.
Andra Pintican, expert în resurse umane, fondatoarea Centrului de Carieră și a Școlii de HR, susține că, pe fondul transformărilor din ultima perioadă, românii sunt din ce în ce mai preocupați să-și crească valoarea profesională. În plus, reconversia profesională a devenit o țintă importantă pentru cei care au planuri de carieră în 2023.
Bucureștenii au cele mai multe planuri de reconversie profesională
Potrivit statisticii, se pot observa dinamici diferite în planurile de carieră la nivelul județelor. În următorii cinci ani, în București se întrevăd cele mai multe planuri de reconversie profesională. Mai exact, 60% dintre respondenții bucureșteni au recunoscut că își vor schimba direcția în carieră, preferând, în ordine, job-urile din antreprenoriat, IT, Marketing sau HR.
Și 58% dintre respondenții ieșeni spun că vor să facă o reconversie profesională în următorii cinci ani, în timp ce doar 48% dintre clujeni se arată deschiși atunci când vine vorba de schimbări profesionale.
Românii, dispuși să investească în cursuri de dezvoltare personală sau profesională
Potrivit cifrelor sondajului publicat de Centrul de Carieră, peste 38% dintre respondenți consideră că anul 2023 va fi unul al provocărilor, în timp ce peste 23% dintre aceștia susțin că va fi deopotrivă și unul al schimbărilor.
Când vine vorba despre investițiile în cursurile de dezvoltare, aproape 90% dintre cei intervievați au declarat că au în plan să investească în zona de formare și dezvoltare personală sau profesională în anul 2023.
În ceea ce privește banii pe care sunt dispuși să-i aloce acestor cursuri de pregătire, bugetul ar porni de la 300 de lei pentru 37,9% dintre cei intervievați.
“O situație inedită pentru mine rămâne reconversia de la fotbalist la IT-ist”
“De aproximativ doi ani observăm un apetit ridicat al angajaților și al candidaților din piața muncii în a-și crește valoarea profesională. Anul trecut, la Centrul de Carieră, am avut mii de cursanți din toată țara, cu profiluri diferite, care și-au propus să învețe să își facă design de carieră. De când lucrez în HR și Consiliere de Carieră, nu am simțit atât de mult interes din partea candidaților în a-și crește valoarea profesională.
Planurile de carieră dezvoltate în interiorul companiilor nu mai sunt suficiente pentru angajați care își doresc planuri de carieră în concordanță cu viziunea lor de viață, nu planuri aliniate la viziunea organizației și atât. Prin metodologia Career Reframing, am consiliat și asistat reinventări profesionale foarte ambițioase, de la secretară la Project Manager, de la preot la profesionist HR.
Dar, mărturisesc, că o situație inedită pentru mine rămâne reconversia de la fotbalist la IT-ist. Modul în care muncim se află într-o schimbare fără precedent, iar oamenii au nevoie de ajutor profesionist pentru a naviga cu succes printre aceste schimbări”, spune Andra Pintican, Fondatoarea Centrului de Carieră și a Școlii de HR.
SONDAJ CENTRUL DE CARIERĂ: De ce și cum să faci strategie de viață și de carieră?
Cum simți că va fi 2023 pentru tine?
- Un an cu provocări – 796 de respondenți (38,8%)
- Un an al schimbărilor – 478 de respondenți (23,3%)
- Un an cu multe oportunități – 468 de respondenți (22,8%)
- Un an greu – 146 de respondenți – 7,1%
Simți că jobul/angajatorul actual îți poate oferi în 2023 stabilitatea de care ai nevoie, atât financiar, cât și profesional?
- Încă nu îmi dau seama cum vor evolua lucrurile – 831 de respondenți (40,6%)
- Da – 710 de respondenți (34,7%)
- Nu – 465 de respondenți (22,7%)
Te gândești să îți schimbi jobul în 2023?
- Da – 1.200 de respondenți (58,6%)
- Nu – 848 de respondenți (41,4%)
Ai în gând o reconversie profesională în următorii 5 ani?
- Da – 1.100 de respondenți (55,4%)
- Nu – 914 respondenți (44,6%)
Ce beneficiu ți-ai dori mult să primești în 2023 și te-ar ajuta cu adevărat?
- Afterschool pentru copiii mei
- Salariu
- Company car
În 2023, din punct de vedere profesional, cel mai mult îți dorești:
- Să adaug noi competențe CV-ului meu și să îmi cresc valoarea – 796 de respondenți (38,8%)
- O mărire salarială – 547 de respondenți (26,7%)
- Să îmi descopăr sensul în muncă – 418 respondenți (20,4%)
- Să fiu promovat – 162 de respondenți (7,9%)
- Altele – 99 respondenți (4,8%)
- Să nu fiu disponibilizat – 27 de respondenți (1,3%)
În acest moment al vieții tale, munca îți afectează viața personală:
- Un pic, muncesc cam mult și uneori prioritizez munca în locul vieții sociale sau de familie – 812 respondenți (39,6%)
- Deloc, mă detașez fără probleme de lucru și știu să pun limite sănătoase – 565 de respondenți (27,6%)
- Destul de mult, munca e pe primul loc și stresul aferent îl iau cu mine acasă – 306 respondenți (14,9%)
- Foarte mult, sunt copleșit de volumul de muncă și ignor sănătatea, viața de familie sau viața socială – 183 de respondenți (8,9%)
În 2023, ai în plan să investești în tine și să faci cursuri de dezvoltare personală sau profesională?
- Da – 1.8oo respondenți (86,6%)
- Nu m-am gândit încă – 234 de respondenți (11,4%)
- Nu – 41 respondenți (2%)
Ce buget vei aloca lunar dezvoltării tale, în 2023?
- peste 300 de lei- 672 de respondenți (37,9%)
- 200-300 de lei – 622 respondenți (35,1%)
- 50-100 de lei – 480 de respondenți (27,1%)