2025 este anul în care am putea spune adio peștelui congelat venit de la mii de kilometri distanță, o spune ministrul Mediului. Zeci de hectare din Marea Neagră vor găzdui în curând ferme piscicole și de moluște.
Acolo, pescarii români ar putea asigura necesarul de pește și de fructe de mare, așa încât să nu mai fie nevoie să importăm astfel de produse. Licitațiile pentru sectoare din mare au început deja.
Deși în țara noastră sunt multe zone unde poate fi prins pește, datele din ultimii ani arată că îl preferăm pe cel de la străini. Doar în 2020, România a important peste o sută de mii de tone de produse pescărești din țări precum Grecia sau Bulgaria. Dar și litoralul românesc are un potential enorm. De aceea, mai multe sectoare ale Mării Negre au început deja să fie preluate de firme românești care urmează să instaleze ferme aici.
Primele 60 de hectare au fost deja închiriate unor companii românești care vor face aici ferme piscicole sau ferme de moluște. Momentan, în supermarketuri găsim mai degrabă pește congelat adus din străinătate, pe care mulți îl aleg pentru că este mai ieftin. Unele pescării preferă însă să vândă pește românesc, pe care îl consideră mai bun.
În plus, peștele congelat poate avea anumite riscuri. Comercianții spun că în ultimii ani a crescut interesul pentru peștele proaspăt. Oamenii îl preferă pentru gust și calitate. Zonele din Marea Neagră scoase la licitație se află în Mamaia, Constanța, Agigea, Eforie Nord, Venus, 2 Mai și Vama Veche, la doi-trei kilometri de mal.
CITEȘTE ȘI: