UPDATE | VIDEO. 22 de polițiști de frontieră din Calafat, reținuți pentru luare de mită. „Primeau bani, dar nu refuzau nici țigări sau parfumuri”

Publicat: 22 11. 2023, 13:05
Actualizat: 22 11. 2023, 15:01

This browser does not support the video element.

22 de polițiști de frontieră de la punctul de trecere a graniței de la Calafat au fost reținuți, miercuri dimineață, în urma unor percheziții efectuate de Direcția Generală Anticorupție (DGA).

UPDATE: Procuror: Ancheta a fost deschisă în urma mai multor sesizări

„Procurorii au dispus măsura reținerii față de 22 de agenți de poliție din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat. Dosarul este în cercetare de o perioadă mai lungă. Faptele au fost comise în intervalul 2022 – noiembrie 2023. Preponderent, acuzațiile se axează pe infracțiuni de corupție, respectiv luare de mică și dare de mită, dar sunt și alte infracțiuni care fac obiectul acestei cauze care urmează să fie efectuate în continuare”, a declarat Cristian Dan Ciolacu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Conform sursei citate, sumele primite de ofițerii de la Frontieră sunt „aparent mici, dar trebuie să avem în vedere faptul că infracțiunea este una continuată”.

„E vorba de mai multe acte materiale, sunt mai multe infracțiuni, iar cumulat sumele nu sunt deloc neglijabile. De fapt, în urma perchezițiilor au fost identificate la domiciliile inculpaților sume considerabile de bani, la unii chiar disproporționat de mari, dar aceste aspecte urmează să fie verificate în continuare

Din informații pe care le avem noi erau primite în principal sume de bani, dar nu se refuzau nici țigări sau parfumuri sau diverse astfel obiecte care de cele mai multe ori fac parte obiectul infracțiunii de contrabandă”, a mai spus magistratul.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj spune că ancheta a fost deschisă în urma mai multor sesizări, care au fost depuse încă din anul 2022.

„Pot să vă spun că, per total, s-au găsit aproape 140.000 euro, țigări, parfumuri alte valute, la domiciliile acestora. În momentul de față pot să vă spun că sunt 22 de inculpați”, a adăugat sursa menționată.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Potrivit DGA, în cursul zilei de 21 noiembrie 2023, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – serviciile anticorupție din județele Dolj, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt, Dâmbovița, Sibiu, Caraș-Severin și Hunedoara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat percheziții domiciliare în 26 de locații, aflate pe raza județului Dolj. (detalii AICI)

Cauza penală vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, respectiv luare de mită, dare de mită și abuz în serviciu, presupus a fi săvârșite, în perioada 2022-2023, de către mai mulți agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Calafat, mai transmite DGA.

Potrivit Digi24, situația polițiștilor s-a complicat după emiterea ordonanțelor de reținere, pentru că nu mai erau locuri în arestul IPJ Dolj, așa că a fost nevoie de ajutorul polițiștilor din celelalte județe învecinate pentru a putea fi transferați și încarcerați.

CITIȚI ȘI:

LIVE UPDATE. Război Israel-Hamas. Cele două părți au căzut de acord asupra unui armistițiu de patru zile/50 de ostatici ar urma să fie eliberați

Sistem cu monitorizare satelitară pentru combaterea defrișărilor ilegale de pădure/ Cine a fost desemnat câștigătorul contractului?