Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus măsuri suplimentare pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea unei intervenții rapide în caz de pericol. Zilnic, vor fi mobilizați aproximativ 24.000 de angajați MAI, în principal polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră.
În acest week-end prelungit, vor fi organizate peste 110 evenimente cu public numeros, la care se estimează participarea a aproximativ 500.000 de persoane. La 25 dintre aceste manifestări publice, vor participa între 5.000 și 25.000 de persoane.
Cele mai importante obiective ale efectivelor MAI vor fi:
• Prevenirea și combaterea faptelor antisociale
• Asigurarea fluenței circulației rutiere, concomitent cu depistarea șoferilor care pun în pericol siguranța traficului
• Reducerea timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei
• Desfășurarea eficientă a intervențiilor în situații de urgență.
Pentru data de 15 august, a fost dispusă o mobilizare suplimentară atât cu ocazia manifestărilor religioase de amploare, cât și cu prilejul altor evenimente publice importante, precum cele dedicate Zilei Marinei.
Structurile de ordine publică și de intervenție în situații de urgență vor acorda o atenție sporită stațiunilor de la munte și de pe litoral, unde ne așteptăm la un număr semnificativ de turiști, acesta urmând să fie probabil cel mai aglomerat week-end din acest an.
„Așa cum știți, încă de luna trecută, în sprijinul colegilor din Constanța, au fost detașate efective din alte județe pentru a asigura măsurile de protecție a cetățenilor și de acțiune în situații de pericol. În ceea ce privește turiștii care aleg să petreacă această minivacanță la munte, le recomandăm să nu se aventureze pe trasee dificile fără echipament și pregătire corespunzătoare și să evite drumețiile până la ore târzii sau când condițiile meteorologice sunt schimbătoare, susține oficiali ai MAI.
De asemenea, în aceste zile, aproximativ 5.000 de pompieri vor fi pregătiți să intervină pentru salvarea cetățenilor și a bunurilor lor în cazul producerii unor situații de urgență sau pentru acordarea primului-ajutor medical. De asemenea, sunt pregătite elicopterele SMURD pentru transportul pacienților aflați în stare gravă.
Recomandăm conducătorilor auto să manifeste o conduită preventivă la volan și să țină cont de indicațiile echipajelor rutiere, inclusiv cu privire la eventuale rute alternative. De asemenea, mare atenție în cazul deplasărilor în zone în care sunt anunțate fenomene hidro-meteorologice periculoase. Dacă nu este urgentă, amânați călătoria sau optați pentru o rută ocolitoare.
Pentru depistarea conducătorilor auto care sunt un pericol pentru siguranța traficului, polițiștii rutieri vor acționa în teren cu aparate radar, dar și cu dispozitive care semnalează consumul de alcool și de droguri.
„Unul dintre obiectivele principale ale campaniei este de a informa participanții la trafic cu privire la recenta modificare a Codului Penal. Astfel, șoferul, care provoacă un accident soldat cu decesul unei persoane în timp ce se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea suspendării executării pedepsei.
Pentru această minivacanță, la nivelul Poliției de Frontieră sunt dispuse măsuri pentru fluidizarea tranzitului de persoane și vehicule atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară”, conchide MAI.
14 august – luni – doar pentru bugetari
15 august – marți – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
1 decembrie – vineri – Ziua Națională a României
25 decembrie – luni – Crăciunul
26 decembrie – marți – Crăciunul
Acestea sunt zilele libere legale și celelalte zile libere în 2023 valabile pentru toți angajații și pentru bugetari.