24.000 de angajați ai MAI, mobilizați pentru minivacanța de Sfânta Maria. Care sunt zonele cele mai vizate

Publicat: 10 08. 2023, 13:27

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus măsuri suplimentare pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea unei intervenții rapide în caz de pericol. Zilnic, vor fi mobilizați aproximativ 24.000 de angajați MAI, în principal polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră. 

În acest week-end prelungit, vor fi organizate peste 110 evenimente cu public numeros, la care se estimează participarea a aproximativ 500.000 de persoane. La 25 dintre aceste manifestări publice, vor participa între 5.000 și 25.000 de persoane.

Cele mai importante obiective ale efectivelor MAI vor fi:

• Prevenirea și combaterea faptelor antisociale

• Asigurarea fluenței circulației rutiere, concomitent cu depistarea șoferilor care pun în pericol siguranța traficului

• Reducerea timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei

• Desfășurarea eficientă a intervențiilor în situații de urgență.

Pentru data de 15 august, a fost dispusă o mobilizare suplimentară atât cu ocazia manifestărilor religioase de amploare, cât și cu prilejul altor evenimente publice importante, precum cele dedicate Zilei Marinei.

  • Cea mai importantă manifestare religioasă din punct de vedere al numărului de participanți va avea loc la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, unde se preconizează prezența a 25.000 de credincioși.
  • Cu ocazia Zilei Marinei, vor avea loc ceremonii în mai multe orașe, cea mai semnificativă ca număr de participanți fiind cea din mun. Constanța, unde se anticipează că vor fi prezente aproximativ 15.000 de persoane.
  • O maximă atenție va fi acordată măsurilor de ordine publică și de protejare a cetățenilor cu ocazia evenimentelor cultural-artistice, a festivalurilor care vor fi organizate în această perioadă și unde se preconizează un număr semnificativ de persoane.
  • Printre cele mai importante evenimente se numără cele din județele Ilfov, cu durata de 3 zile și o participare zilnică de 15.000 de persoane pe zi, Brăila din perioada 11-15 august tot cu 15.000 de participanți zilnic și Giurgiu cu aproximativ 10.000 de persoane în ambele zile de organizare.
  • Specialiștii Agenției Naționale Antidrog vor oferi informații cu privire la efectele negative ale consumului de alcool și de droguri, dar și detalii despre cum și unde pot cere ajutor persoanele vulnerabile.
  • În zonele și mediile de interes operativ, precum cluburi, discoteci, locuri de agrement, echipajele de poliție și de jandarmerie vor organiza acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență.

Structurile de ordine publică și de intervenție în situații de urgență vor acorda o atenție sporită stațiunilor de la munte și de pe litoral, unde ne așteptăm la un număr semnificativ de turiști, acesta urmând să fie probabil cel mai aglomerat week-end din acest an.

„Așa cum știți, încă de luna trecută, în sprijinul colegilor din Constanța, au fost detașate efective din alte județe pentru a asigura măsurile de protecție a cetățenilor și de acțiune în situații de pericol. În ceea ce privește turiștii care aleg să petreacă această minivacanță la munte, le recomandăm să nu se aventureze pe trasee dificile fără echipament și pregătire corespunzătoare și să evite drumețiile până la ore târzii sau când condițiile meteorologice sunt schimbătoare, susține oficiali ai  MAI.

Polițiștii vor beneficia și de sprijin aerian din partea elicopterelor Inspectoratului General de Aviație

De asemenea, în aceste zile, aproximativ 5.000 de pompieri vor fi pregătiți să intervină pentru salvarea cetățenilor și a bunurilor lor în cazul producerii unor situații de urgență sau pentru acordarea primului-ajutor medical. De asemenea, sunt pregătite elicopterele SMURD pentru transportul pacienților aflați în stare gravă.

Recomandăm conducătorilor auto să manifeste o conduită preventivă la volan și să țină cont de indicațiile echipajelor rutiere, inclusiv cu privire la eventuale rute alternative. De asemenea, mare atenție în cazul deplasărilor în zone în care sunt anunțate fenomene hidro-meteorologice periculoase. Dacă nu este urgentă, amânați călătoria sau optați pentru o rută ocolitoare.

Pentru depistarea conducătorilor auto care sunt un pericol pentru siguranța traficului, polițiștii rutieri vor acționa în teren cu aparate radar, dar și cu dispozitive care semnalează consumul de alcool și de droguri.

MAI, campanie de prevenire a consumului de droguri și a conducerii sub influența alcoolului

„Unul dintre obiectivele principale ale campaniei este de a informa participanții la trafic cu privire la recenta modificare a Codului Penal. Astfel, șoferul, care provoacă un accident soldat cu decesul unei persoane în timp ce se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea suspendării executării pedepsei.

Pentru această minivacanță, la nivelul Poliției de Frontieră sunt dispuse măsuri pentru fluidizarea tranzitului de persoane și vehicule atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară”, conchide MAI.

Câte zile libere legale mai sunt până la finalul anului

14 august – luni – doar pentru bugetari
15 august – marți – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
1 decembrie – vineri – Ziua Națională a României
25 decembrie – luni – Crăciunul
26 decembrie – marți – Crăciunul
Acestea sunt zilele libere legale și celelalte zile libere în 2023 valabile pentru toți angajații și pentru bugetari.