26 aprilie, Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale. Mitrița Hahue, director general OSIM: ”Tot ceea ce s-a putut realiza până acum constituie o temelie pentru dezvoltările viitoare”
În fiecare an, pe data de 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Cu această ocazie, Amber Studio România a organizat un eveniment în cadrul căruia Mitrița Hahue – director general OSIM, Răzvan Pop – director general ORDA și Cătălin Butnariu – președinte al Romanian Game Developers Association au prezentat elementele-cheie în ceea ce privește importanta incontestabilă a protecției și respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
În timpul acestor discuții au fost diseminate informații generale referitoare la proprietatea intelectuală, pentru toți cei interesați de acest domeniu, iar Mitrița Hahue – director general OSIM – a transmis și un mesaj în cuprinsul căruia a punctat importanța covârșitoare a acestui domeniu.
”În calitate de Director General OSIM, aș dori să menționez faptul că societatea modernă este caracterizată de intensificarea schimbului de informații care au drept scop cunoașterea. Cu această ocazie, aduc mulțumiri celor are au fost și sunt alături de noi pentru munca dedicată domeniului proprietății industriale, muncă atât de necesară pentru a conduce, cu siguranță, la educarea noilor generații de oameni constructivi în societatea românească”, precizează Mitrița Hahue.
”Să privim cu mulțumire spre trecut, și cu încredere spre viitor, pentru că tot ceea ce s-a putut realiza până acum constituie o temelie pentru dezvoltările viitoare. Singurul fapt că putem să ne adunăm împreună în jurul unei idei, acceptând să o sprijinim, este un mare câștig”
Mitrița Hahue – director general OSIM
PROIECTUL ”Consolidarea Capacității de implementare și evaluare a strategiilor/politicilor publice pe care le coordonează OSIM și Ministerul Economiei”
Mitrița Hahue subliniază, totodată, importanța muncii în echipă dar și colaboarea cu toate instituțiile statului, precizând și că OSIM a demarat – împreună cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, proiectul ”Consolidarea Capacității de implementare și evaluare a strategiilor/politicilor publice pe care le coordonează OSIM și Ministerul Economiei”.
”Pentru a merge mai departe cu tot mai multe șanse de succes, îndrăznesc să cred că este necesară munca în echipă, o mai strânsă colaborare cu toate instituțiile statului și cu cei interesați de domeniul PI și chiar o unire a forțelor pentru un demers comun – cel al descoperirii domeniului proprietății intelectuale.
Pornind de la o strategie inexistentă care a început să capete contur în acest moment, respectând aria sa de competență și de specialitate, OSIM a demarat, împreună cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, proiectul ”Consolidarea Capacității de implementare și evaluare a strategiilor/politicilor publice pe care le coordonează OSIM și Ministerul Economiei”, a mai transmis Mitrița Hahue, directorul general OSIM.
”De remarcat interesul asupra elaborării unei strategii naționale în domeniul PI la care toate autoritățile române cu atribuții și responsabilități în asigurarea și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală să contribuie activ, document de politică publică destinat a trasa liniile directoare ale acestui important domeniu în următoarea decadă”
Mitrița Hahue, directorul general OSIM
”O strategie în domeniul PI trebuie să cuprindă toate elementele de viziune și dezvoltare”
Atunci când se vorbește despre o strategie în domeniul PI (al proprietății intelectuale), sunt imperios necesare elemente ”de viziune și dezvoltare” care statul român le consideră esențiale în ceea ce privește dezvoltarea socială, culturală sau industrială.
”O strategie în domeniul PI trebuie să cuprindă toate elementele de viziune și dezvoltare pe care statul român, prin instituțiile sale, în parteneriat cu mediul profesional, academic și economic le are în vedere pentru dezvoltarea socială, culturală, industrială și a competitivității, respectiv dimensiunea proprietății industriale, a domeniului dreptului de autor și, nu în ultimul rand, al asigurării respectării drepturilor de PI (enforcement).
OSIM, împreună cu ORDA, vă încerca să facă cunoscut rolul acestor instituții printr-o promovare care se va desfășura în comun, prin toate mijloacele de comunicare (și, sub rezerva pentru când va fi posibil), cu o participare efectivă a specialiștilor din cadrul celor două instituții în mijlocul mediului de afaceri, a mediului academic și în toate locurile unde se nasc idei. LA MULȚI ANI!”, încheie Mitrița Hahue, Director General OSIM.