„28.000 de cazuri COVID pe zi în aprilie!” Avertismentul sumbru al unui expert în date strategice
Dacă ritmul de infectări rămâne la nivelul actual, la jumătatea lunii aprilie 2021 vom avea aproape 30.000 de noi cazuri de coronavirus pe zi, avertizează un expert în date strategice.
Avertismentul sumbru a fost făcut de expertul în date strategice Mihai Pascadi.
Situația ar putea fi alta dacă se implementează noi măsuri de restricție, a avertizat specialistul.
„28.000 de noi cazuri pe zi!”
„De trei zile încoace, creștem cu câte o treime din numărul de cazuri active. Deci avem nu chiar o treime, dar 30% creștere de cazuri active azi, față de acum 7 zile. Deci asta indică deja o creștere semnificativă. Undeva la sfârșitul lunii am putea să ajungem la 100.000 de cazuri și ulterior să avem o creștere foarte accentuată, până spre jumătatea lunii aprilie.
Dacă luăm măsuri suplimentare, sigur că această creștere va fi mai puțin accentuată. Putem avea deja 170.000 de cazuri la sfârșitul lunii, presupunând de data aceasta altceva, și anume că actuala scădere a distanțării sociale va continua în același ritm. Deci situația s-ar degrada. Cu toții sperăm și așteptăm măsurile care vor contracara.
Am putea avea cifre de 28.000 de cazuri noi pe zi”, a spus Mihai Pascadi la Antena3.
Bilanț COVID-19, 18 martie 2021: Record negru la ATI
GCS a publicat ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România, iar ultimele date sunt îngrijorătoare: joi au fost înregistrate 6.174 cazuri noi de COVID, 90 de decese și 1.286 de persoane sunt internat la ATI.
Răzvan Cherecheș: E posibil să ajungem la 10.000 de cazuri pe zi
Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică și consilier onorific al secretarului de stat din MS, Andreea Moldovan, susține că România ar urma să înregistreze, din nou, 10.000 de infectări cu COVID-19 în fiecare zi dacă lucrurile nu se vor schimba. Expertul este îngrijorat de explozia de cazuri noi de COVID-19 din ultimele trei săptămâni și nu exclude posibilitatea ca, în zilele următoare, secțiile ATI din țară să nu mai aibă niciun loc disponibil.