3 decembrie, sărbătoare de cruce neagră în calendarul ORTODOX: Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica
Marți, 3 decembrie 2024, este prăznuit Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, un sfânt cu care oamenii sunt, în general, mai puțin familiarizați.
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliștea Sibiului. Potrivit crestinortodox.ro, la vârsta de 19 anim, el ajunge în Țara Românească și intră în slujba mitropolitului grec Roșca, un arhiereu aflat în București. În anul 1750, împreună cu acest arhiereu ajunge la Athos. El primește treapta diaconiei în Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, el ajunge ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, pe atunci, stareț al Mănăstirii Vatoped.
În anul 1763, el îl însoțește pe marele stareț în Molodova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775, din cauza ocupației austriece instaurată asupra Bucovinei, se mută împreună cu părintele său duhovnicesc, dar și cu alți monahi la Mănăstirea Secu. După o altă perioadă de patru ani petrecut la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu și la Neamț, apoi a trecut în Țara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos.
Sărbătoare pe 3 decembrie
Dar a fost convins de Mitropolitul Țării Românești, Grigorie al II-lea să revigoreze viața la schitul Cernica, aflat în totală părăsire de vreo treizeci de ani, astfel că aici orânduiește o mănăstire cu o aleasă viață de obște, după tipicul Muntelui Athos și al obștilor paisiene din Moldova. El a refăcut vatra monahală în numai cinci ani, adunând în jur de 103 ucenici.
Conform sursei amintite, roadele cârmuirii sale la Cernica au făcut ca în anul 1793 Mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă și Mănăstirea Căldurașani, conducându-le pe amândouă din aprilie 1794 și până la moartea lui, în decembrie 1806, locuind, pe rând, în fiecare dintre ele și așezând egumeni care să le poarte de grijă, în special când el era plecat dintr-o mănăstire într-alta. În ambele mănăstiri a rânduit viața monahală după tradiția athonito-paisiană. El a murit la data de 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.
De precizat este că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20-21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dibrogei în ce privește canonizarea Cuviosului Stareț Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica și Căldărușani, cu ziua de sărbătorire pe 3 decembrie.
CITEȘTE ȘI: