Prima pagină » Actualitate » 300 de refugiați ucraineni au fost întorși din drum la Calais, când încercau să intre în Marea Britanie

300 de refugiați ucraineni au fost întorși din drum la Calais, când încercau să intre în Marea Britanie

300 de refugiați ucraineni au fost întorși din drum la Calais, când încercau să intre în Marea Britanie

Aproape 300 de refugiați ucraineni au fost întorși din drum, la Calais, în Franța, în timp ce încercau să treacă granița în Marea Britanie.

Numărul acestora este aproape egal cu numărul total de vize ucrainene eliberate până acum de autoritățile britanice, scrie BBC.

Mulți refugiați au încercat să treacă granița din Franța în Marea Britanie prin portul Calais.

Aproximativ 589 de persoane au ajuns acolo, după invazia rusă în Ucraina, potrivit subprefectului din Calais, Veronique Deprez-Boudier. Aceasta a precizat că 286 dintre refugiați au fost refuzați de autoritățile britanice.

„Este important să ne organizăm mai bine pentru a le oferi acestor oameni viza”, a declarat Deprez-Bouldier pentru BBC News.

Circa 17.700 de persoane au aplicat pentru a veni în Marea Britanie, ca parte a Schemei de Familie Ucraineană și au fost oferite 300 de vize.

Luni, premierul britanic Boris Johnson a declarat că Marea Britanie a fost „foarte generoasă”, dar dorește să mențină verificările în cazul tuturor celor care sosesc în țară.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit