4 iulie 1776 – 4 iulie 2023 | Istoricul Alexandru Cristian, despre ”spiritul american” și cei 247 de ani de la întemeierea SUA
Apariția Statelor Unite ale Americii a fost marcată de un complex de factori istorici și culturali. Întemeierea unei țări are ca principal vector dorința unui grup de oameni de a deveni independenți și de-ași hotărî propriul lor destin. Primele urme de civilizație pe continentul american sunt datate cu două milenii înainte de Marile Descoperiri geografice. După călătorii repetate inițiate de vikingi și terminate cu legendara călătorie a lui Cristofor Columb, dar și a altor mari navigatori, marile puteri europene au dorit să stăpânească noile teritorii.
Istoricul Alexandru Cristian precizează că dominația britanică în America de Nord a început în secolul al-XVI-lea, astfel că civilizația și cultura britanică s-au impus în fața culturilor și civilizațiilor băștinașe.
Oamenii care au venit în Noua Lume au venit chemați de libertate și dorința de a-și stăpâni propria soartă.
”De la Colonia Pierdută – Roanoke, la vasul Mayflower, la Partida de Ceai a fost un pas istoric previzibil. Oamenii doreau să-și întemeieze o Nouă Lume bazată pe valori și norme diferite de bătrânul continent.
Bazate pe o puternică moștenire iluministă, dar și pe influența unor mari filosofi britanici, subliniem aici pe John Locke, noua elitĂ de cultură anglo-saxonă, elita americană, a pus bazele unui stat modern și democratic. Un stat proclamat independent în data de 4 iulie 1776. care și-a cucerit independența după lupte și sacrificii grele”, reamintește dr. Alexandru Cristian.
”Istoria Statelor Unite ale Americii poate fi împărțită, în opinia mea, în trei mari perioade”
Istoricul Alexandru Cristian fixează trei mari perioade ale istoriei Statelor Unite ale Americii, făcând și o scurtă analiză punctuală a fiecăreia dintre ele.
”Istoria Statelor Unite ale Americii poate fi împărțită, în opinia mea, în trei mari perioade. Prima perioada este cea situată între Declarația de Independență și finalul Războiului Civil American, 1776-1865. A doua perioadă este cea situată între finalul Războiului Civil American și finalul celui De-Al Doilea Război Mondial, 1865 și 1945. A treia perioadă o putem situa după finalul celui de-al Doilea Război Mondial, 1945 – până în prezent.
- Prima perioadă a fost o perioadă de mari frământări și puternice confruntări interne. O perioadă în care statul american a trecut prin mai multe războaie, cel de Independență (1775-1783), cel americano-englez (1812-1815), cel americano-mexican (1846-1848) și Războiul Civil American (1861-1865). Intensitatea confruntărilor a fost definitorie pentru dorința statului american de a rezista pe scena istoriei.
- A doua perioadă este cea a refacerii și consolidării puterii. După Războiul Civil, Statele Unite ale Americii rămân o uniune care se va concentra pe dezvoltare economică, industrializare rapidă, diversitate culturală și o diplomație activă. Tot în acești ani, războiul americano-spaniol din anul 1898 a consimțit noul statut internațional al Statelor Unite ale Americii în scena internațională.
- A treia perioadă cea de la sfârșitul celei de a doua mari conflagrații până în prezent o putem denumi perioada superputerii. După victoria Aliaților, Statele Unite ale Americii au ajutat Europa să se refacă prin intermediul Planului Marshall, au pus bazele economico-financiare ale lumii în care trăim, iar cultura americană a modelat întreaga lume. După implozia blocului comunist Statele Unite ale Americii au rămas singura superputere la nivel global. La 245 de ani de la înființarea acestora Statele Unite ale Americii rămân cel mai puternic stat din lume din punct de vedere economic, financiar, militar, diplomatic și cultural.
Ce a modelat istoria americană? De ce un stat nou înființat a căpătat o asemenea putere și influență la nivel global? Răspunsul pe care încercăm să-l oferim aici este bazat pe cei trei piloni ai istoriei americane. Pe lângă acești piloni trebuie să subliniem și poziția geografică a Statelor Unite ale Americii.
În opinia mea, cei trei piloni fundamentali au fost destinul manifest, spiritul american și excepționalismul american. Toți acești piloni bazați pe o puternică fundație, așezarea geografică, pot explica actuala poziție a Statelor Unite ale Americii”, mai spune Alexandru Cristian.
”Istoria Statelor Unite s-a născut cu o legendă și a terminat într-un adevăr imuabil”
Statele Unite ale Americii, menționează istoricul Alexandru Cristian, au dovedit că pot fi în pas cu istoria, iar poporul american poate înfrunta viața.
”Istoria Statelor Unite s-a născut cu o legendă și a terminat într-un adevăr imuabil”, punctează acesta, continuând prin a spune că SUA – ”cea mai mare putere cunoscută de istoria lumii” – și-a împlinit un drum bine stabilit și cu reguli clare.
”Destinul manifest a fost crezul poporului american completat cu adevărul istoric și cu realitatea geostrategică. Au simțit potențialul spațiului dintre oceane și astfel în 150 de ani au devenit cea mai mare putere. Normal că au avut parte de competitori și de puteri care doreau să oprească gloriosul drum.
Ce este spiritul unei națiuni ? Este o sumă de factori și idei care ajută la construirea unei mentalități, a unei stări de spirit, a unei voințe naționale. Spiritul american trebuie să-și găseacă sursele în giganticul New York, în America orașelor uitate și ascunse sub coline, în America porturilor, într-o Americă a culturii la Boston și Philadelphia sau în America inovației la Los Angeles.
Poporul american, un creuzet unic la sfârșit de iluminism și la început de epocă modernă, și-a construit un viitor raportându-se la o divinizare a actului istoric. Tot ceea ce era întreprins era raportat la Dumnezeu și la voința Sa. Chiar deviza In God we Trust reprezintă afirmarea unei religiozități fervente și credința unui destin unic, poate irepetabil în istorie.
Așadar ce este excepționalismul american ? Este expresia voinței unui popor de-ași construi propriul drum cu instrumentele și resursele de care a dispus dar și de continuare a aceluiași drum cu resursele avute la acel timp. Este expresia pură a devenirii întru sine a unui popor”, încheie istoricul Alexandru Cristian.
”La 247 de ani de la întemeiere, Statele Unite ale Americii rămân un simbol pentru devenirea întru sine a unui popor și pentru nașterea și dezvoltarea unei țări. În anul 2026, Statele Unite ale Americii vor împlini un sfert de mileniu de existență, 250 de ani, și atunci sper că va apărea o nouă istorie a Statelor Unite ale Americii. Happy Independence Day!”
Istoricul Alexandru Cristian
Citește și: