4 persoane au fost arestate preventiv, 11 la domiciliu, iar 6 au fost plasate sub control judiciar în urma investigațiilor din centrele de bătrâni

4 persoane au fost arestate preventiv, 11 la domiciliu, iar 6 au fost plasate sub control judiciar în urma investigațiilor din centrele de bătrâni
Publicat: 07/07/2023, 19:58
Actualizat: 07/07/2023, 20:00

4 persoane au fost arestate preventiv, 11 arestate la domiciliu, iar 6 au fost plasate sub control judiciar în urma investigațiilor din centrele de persoane vârstnice sau vulnerabile desfășurate de D.I.I.C.O.T și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției.

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la investigația despre centrele de persoane vârstnice sau vulnerabile, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

La data de 16 februarie a.c., polițiștii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

Astfel, imediat, a fost sesizat procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

În cauză, polițiștii au derulat toate activitățile, conform calendarului stabilit de procurorul de caz și au efectuat toate activitățile investigativ-operative, pentru documentarea activității infracționale.

În urma tuturor acestor activități, la data de 4 iulie 2023, polițiștii Direcției de Investigații Criminale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au organizat o acțiune, în cadrul căreia au fost efectuate 31 de percheziții domiciliare.

După organizarea acțiunii, procurorii DIICOT au dispus măsura reținerii, față de 24 de persoane și măsura controlului judiciar, față de 2 persoane.

Ulterior, în urma prezentării în fața instanței de judecată, 4 persoane au fost arestate preventiv, 11 arestate la domiciliu, iar 6 au fost plasate sub control judiciar.

Menționăm că toate activitățile derulate au avut la bază principiul protejării vieții și sănătății persoanelor vârstnice sau vulnerabile.

Astfel, în raport de particularitățile cauzei, la acțiune au participat medici specialiști și asistenți medicali din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București, precum și personal medical de specialitate (inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor) din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență – Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și SMURD București, care au asigurat și suport logistic, cu autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

În situația prezentată, Poliția Română a acționat conform cadrului normativ în vigoare.

Așa cum a afirmat și ministrul afacerilor interne, domnul Cătălin Predoiu, în funcție de complexitatea cazurilor, de principiu, cercetările se pot întinde pe parcursul mai multor ani, însă în acest caz cercetările s-au derulat cu operativitate, având în vedere situația persoanelor vârstnice și vulnerabile.

Reiterăm faptul că scopul principal al activităților noastre a fost acela de a proteja persoanele vulnerabile, concomitent cu administrarea probatoriului, care a dus la dispunerea măsurilor privative de libertate, de către instanța de judecată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...