5 deserturi pe care le poți prepara cu struguri. Rețete simple de prăjituri pufoase

Publicat: 17 10. 2024, 13:17
5 deserturi cu struguri, sursa foto: Envato

Strugurii sunt fructele vedetă ale toamnei. Ei nu sunt folosiți doar pentru must și vin, ci și pentru prepararea unor deserturi delicioase. Află, mai jos, cum poți să prepari prăjituri simple și gustoase din struguri.

Toamna este anotimpul în care ne bucurăm de struguri, care variază de la soiurile dulci și suculente de masă, la cele mai aromate, folosite pentru vin. Pe lângă faptul că strugurii pot fi savurați proaspeți, ei pot fi transformați și în rețete absolut delicioase.

1. Tartă cu struguri

Ingrediente

  • 200 g făină
  • 100 g unt
  • 50 g zahăr
  • 1 ou
  • 300 g struguri
  • 1 lingură zahăr brun
  • Puțin scorțișoară

Se începe prin a pregăti aluatul pentru tartă. Se amestecă făina cu untul rece tăiat cubulețe, până se obține o textură nisipoasă. Se adaugă zahărul și oul, se amestecă și se frământă aluatul, până devine omogen. Se învelește aluatul în folie alimentară și se lasă la frigider vreme de 30 de minute. Apoi, se întinde aluatul într-o formă de tartă și se presează bine pe margini. Se adaugă strugurii tăiați pe jumătate, iar deasupra se presară zahărul brun și scorțișoara. Tarta se coace la 180 de grade C, timp de 25-30 minute, până ce aluatul devine auriu.

2. Prăjitură cu struguri

Ingrediente

  • 200 g făină
  • 150 g zahăr
  • 100 g unt
  • 3 ouă
  • 1 linguriță praf de copt
  • 250 g struguri (de preferat fără sâmburi)
  • Coaja rasă de la o lămâie
  • Un praf de sare

Într-un bol mare, se bat ouăle cu zahărul până devin spumoase. Se adaugă untul topit și răcit, apoi se amestecă bine. Se ăncorporează făina cernută cu Praful de copt și sarea, amestecând ușor. Se adaugă apoi coaja de lămâie, pentru un plus de aroma. Se pune jumătate din compoziție într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, apoi se adaugă strugurii. Se toarnă restul compoziției deasupra și se nivelează ușor. Se coace apoi prăjitura la 180 grade C, timp de 35-40 de minute, până trece testul scobitorii.

3. Prăjitură cu struguri și iaurt

Ingrediente:

  • 200 g iaurt natural
  • 150 g zahăr
  • 100 ml ulei
  • 3 ouă
  • 300 g făină
  • 1 plic praf de copt
  • 200 g struguri (fără sâmburi)
  • Vanilie

Într-un bol, se amestecă ouăle cu zahărul până când compoziția devine omogenă și spumoasă. Se adaugă uleiul și iaurtul, continuând amestecul. Se cerne făina împreună cu praful de copt și se adaugă treptat în compoziție, amestecând ușor cu o spatulă.
La final, se încorporează strugurii și vanilia. Se toarnă aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se coace la 180 de grade C, pentru aproximativ 35 de minute. Se lasă prăjitura la răcit și se servește cu pudră de zahăr.

4. Compot de struguri albi

  • Ingrediente 2 kg de struguri
  • 50 gr de zahăr
  • 1 plicuțeț zahăr vanilat
  • 1 L apă

Boabele de struguri se aleg de pe ciorchine și se spală bine într-un jet de apă rece. Se pot folosi struguri într-o singură culoare sau de mai multe culori. Într-un vas mare, se pune la fiert apa cu zahărul. Se amestecă până când zahărul e dizolvat, după care se adaugă boabele de struguri. Ele se lasă în apă până încep să-și schimbe puțin culoarea și se ridică la suprafața apei.

Când fructele sunt gata, ele se scot din vasul cu apă și se lasă puțin la scurs. Siropul se mai lasă pe foc până când începe din nou să fiarbă. Boabele de struguri se pun în borcane curate și sterilizate și se adaugă peste ele siropul dulce. Borcanele se acoperă cu un capac, iar apoi se răcesc în totalitate.

5. Prăjitură simplă cu struguri

  • 8 oua
  • 250 g zahar
  • 300 g faina
  • 50 ml ulei
  • un praf de sare
  • vanilie
  • coaja de lamaie
  • 600-700 g boabe de struguri albi si/sau negri

Mai întâi se pune cuptorul la încins la 180 de grade. Strugurii se spală și se taie în jumătăți. Albușurile se bat spumă cu un praf de sare și se adaugă apoi circa jumătate din zahăr. Spuma se mixează în continuare până devine tare și lucioasă. Albușurile se adaugă treptat și cu grijă la compoziția de gălbenușuri și făină. Restul albușului se adaugă cu grijă, cu ajutorul unei palete.

Într-un vas tapetat cu hârtie de copt se toarnă întreaga compoziție. Se așază strugurii deasupra. Prăjitura simplă se coace timp de 25 de minute, la 180 de grade C.

CITEȘTE ȘI:

10 rețete simple și gustoase | Ce să faci cu ouăle rămase de la Paște