România trimite 50 de pompieri în Grecia. Atena a cerut ajutorul UE împotriva INCENDIILOR de vegetație

Publicat: 01 10. 2024, 20:58
Actualizat: 01 10. 2024, 21:06
Sursa: Mediafax Foto

Guvernul României a decis să sprijine din nou Grecia în lupta cu incendiile de vegetație, prin trimiterea unui modul specializat, compus din 50 de pompieri și echipamente tehnice de intervenție. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată de premierul Marcel Ciolacu, ca răspuns la solicitarea de asistență internațională făcută de autoritățile elene.

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de incendiile de vegetație manifestate pe teritoriul acestora, transmite Executivul.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a răspuns apelului primit și a hotărât trimiterea unui modul compus din 50 de pompieri cu tehnică aferentă specializată în stingerea incendiilor de pădure  în Grecia.

Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autorităţile elene. Echipele de salvatori ale IGSU se vor deplasa terestru spre Grecia în cel mai scurt timp.

România continuă să îşi onoreze angajamentele internaţionale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situaţii majore de urgenţă, subliniază sursa citată.

Hotărârea CNSU se regăsește în atașament.

CITEȘTE ȘI:

INCENDII uriașe în Grecia. Mii de oameni, forțați să-și părăsească locuințele din calea flăcărilor care se înalță și la 25 de metri

Risc mare de INCENDII în mai multe zone din Grecia. Ce regiuni sunt afectate