Prima pagină » Actualitate » 500 de lei de la stat pentru fiecare copil care merge la școală sau grădiniță. Ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a primi banii

500 de lei de la stat pentru fiecare copil care merge la școală sau grădiniță. Ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a primi banii

500 de lei de la stat pentru fiecare copil care merge la școală sau grădiniță. Ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a primi banii

500 de lei pentru fiecare copil care merge la școală sau grădiniță! Fiecare familie cu copil la grădiniță sau la școală ar putea primi 500 de lei pentru fiecare micuț, bani pentru rechizițe și haine. 

Însă, pentru ca o familie să poată beneficia de acest ajutor, va trebui să aibă venituri mici. Așadar, venitul mediu pe membru de familie trebuie să fie 633 de lei în cazul copiilor de grădiniţă, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut, adică aproximativ 1.650 de lei. Pentru a obţine banii, părinţii vor depune o cerere la şcoală, iar după verificarea veniturilor, ajutorul financiar va fi încărcat pe card.

Tichetele vor fi împărţite anual, timp de patru ani

Peste 400.000 de copii care merg la şcoală sau grădiniţă urmează să primească banii, a anunţat premierul. Tichetele vor fi împărţite anual, timp de patru ani. Banii vin din fonduri europene, iar costurile se ridică la 120 de milioane de euro.

”Acordăm prin Ordonanță de Urgență tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici, care merge la grădiniță și la școală, la cursuri primare și gimnaziale”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025