55 de studenţi timișoreni s-au autoevacuat în urma unui incendiu pornit de la un coleg care încerca să gătească un ou

Publicat: 02 02. 2023, 08:36
Incendiu la un cămin studențesc din Timișoara - FOTO: Facebook/IGSU

55 de studenţi la medicină cazați într-un cămin din Timişoara s-au panicat și s-au autoevacuat imediat după ce un coleg „a reușit” să incendieze ușa camerei în timp ce încerca să-și gătească ceva de mâncare la un reșou.

Dintre toți studenții care au părăsit în grabă căminul, numai unul dintre ei a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, după ce a inhalat fum. A refuzat apoi transportul la spital.

Martorii spun că studentul care  a provocat incendiul ar fi vrut să prăjească un ou la un reșou care se afla lângă ușa care a luat foc.

În jurul ore ora 22.46, miercuri seară, la numărul de urgenţe 112 a fost semnalată prezenţa fumului într-un cămin studenţesc de pe strada Regiment 13 Călăraşi din Timişoara, în apropiere de centrul oraşului, unde se află un cămin studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie.

„A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi trimişi la locul intervenţiei 15 pompieri cu o autospecială de primă interventie si comandă, 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat că etajul 3 al căminului studenţesc era inundat cu fum”, a transmis ISU Timiş.

Sursa: B1TV