8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Premiile Oscar 2021. „Nomadland”, cel mai bun film. „Colectiv” a pierdut în fața favoriților. Lista completă a câștigătorilor

Publicat: 26 04. 2021, 08:00
Actualizat: 26 04. 2021, 08:07
Premiile OSCAR 2021. Sursă foto: Profimedia.ro

Lungmetrajul „Nomadland” este câștigătorul trofeului Oscar pentru cel mai bun film, în cadrul celei de-a 93-a ediţii a galei de decernare a premiilor atribuite de Academia de film americană (AMPAS).

Filmul românesc „Colectiv”  în regia lui Alexander Nanau a reușit o dublă nominalizare: cel mai bun documentar şi cel mai bun film străin. Filmul are la bază  anchetelor care au urmat după tragedia din clubul bucureştean din 2015. Documentul românesc a pierdut trofeul în fața unor titluri precum My Octupus Teacher și Another Round.

Mank a avut cele mai multe nominalizări, 10, la categorii precum cel mai bun regizor, actor sau actriță în rol secundar

„Nomadland” a fost favoritul caselor de pariuri pentru „cel mai bun film”. Citește continuarea…

Grămezi de gunoaie în Parcul Unirii. Șeful Gărzii de Mediu anunță amenzi: ”O bătaie de joc, un dezastru se numeşte curăţenia în mijlocul Bucureştiului”

Șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, anunță amenzi importante pentru compania municipală de salubritate, după ce a filmat grămezi de gunoaie în Parcul Unirii din Capitală, mizerie „vizibilă pentru fiecare turist care vine în centrul Bucureștiului”.

Trofeul EURO 2020 a fost doborât de vânt pe Arena Națională. UEFA a cerut să fie dus de urgență la Budapesta

Trofeul EURO 2020, care a fost adus astăzi la București, a fost transportat de urgență la Budapesta, după un incident care avut loc la Arena Națională. UEFA a cerut ca trofeul să fie transferat din cauza faptului că o rafală de vânt a doborât un panou publicitar care a căzut peste acesta, trântindu-l de pământ.

Un bărbat a sărit prin geamul unei mașini și a oprit un șofer care se îndrepta cu viteză spre pietoni

Un bărbat din Albania a oprit spectaculos, în plină zi, un șofer care conducea cu viteză într-o piață pietonală din orașul Tirana. Bărbatul a sărit mai întâi cu picioarele pe geamul deschis al mașinii, iar ceilalți pietoni, alături de polițiști l-au imobilizat pe potențialul terorist, care, la scurt timp, a fost arestat, informează BBC.

Varianta indiană a coronavirusului a fost depistată în Grecia

Varianta indiană a virusului SARS-CoV-2, responsabilă pentru un focar epidemic în India, a fost depistată în Grecia, au transmis duminică autorităţile sanitare din această ţară, informează AFP.

A murit creatorul de modă Alber Elbaz. Avea 59 de ani și era infectat cu Covid-19

Designerul Alber Elbaz, care a lucrat la unele dintre cele mai cunoscute case de modă din Franța, a murit la Paris, la vârsta de 59 de ani, relatează BBC News.

Boris Johnson este acuzat că și-a renovat apartamentul cu bani din donații secrete. Care este prețul lucrărilor

Opoziţia laburistă din Marea Britanie a solicitat duminică pornirea unei anchete asupra modului în care guvernul premierului conservator Boris Johnson a cheltuit banii contribuabililor britanici, după ce în spațiul public au apărut acuzaţii privind finanţarea lucrărilor de renovare a apartamentului său din Downing Street 11, informează AFP.

Alina Gorghiu: PSD este un „apendice al partidului numit AUR”. Ce spune parlamentarul PNL despre Diana Șoșoacă

Senatorul PNL Alina Gorghiu a afirmat despre PSD că „pare un soi de apendice al partidului numit AUR”, ea mai explicând că ”simte un disconfort” în privința Dianei Șoșoacă.