8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Calendarul sărbătorilor legale în 2022. Cum vor pica zilele acordate conform Codului Muncii anul viitor
Anul viitor, mai multe dintre zilele libere legale vor pica în timpul săptâmânii, față de acest an, când 8 dintre cele 15 zile acordate conform Codului Muncii au picat în weekend. Zilele de concediu rămase în acest an pot fi luate în decurs de un an și jumătate, conform legii.
Angajaţii care nu şi-au luat cele 21 de zile legale minime de concediu de odihnă în 2021 pot solicita angajatorului să le acorde până la jumătatea anului 2023, potrivit Codului Muncii. În plus, în 2022 sunt 15 sărbători legale: 6 în weekend și 9 în timpul săptămânii.
Noi detalii despre explozia de la pensiunea din Cluj, unde o persoană şi-a pierdut viaţa. Vecinii simţeau miros de gaz în zonă de mai multe zile
Ancheta în cazul exploziei pensiunii de la Cluj, în urma căreia o tânără a murit, este în desfășuarare. S-ar fi găsit scurgeri de gaze la reţeaua stradală. Cazul a fost preluat de procurori, care fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Tulcea: Un copil de 13 ani a fost împușcat din greșeală de polițiștii care urmăreau un șofer. Glonțul a ricoșat dintr-un stâlp în abdomenul minorului
Un copil de 13 ani a fost rănit din greșeală de polițiștii din Tulcea, după ce un glonț tras de aceștia pentru a prinde un șofer care încălcase legea a ricoșat. Copilul se afla pe bicicletă în momentul în care polițiștii au tras mai multe focuri de armă pentru a prinde un șofer care nu a oprit la semnal.
Încă patru cazuri de infectare cu varianta Omicron în România
Alte 4 cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate în România, în urma secvențierilor efectuate la Institutul National de Cercetare -Dezvoltare „Cantacuzino”, anunță autoritățile sanitare.
Cercetătorul Octavian Jurma: „Varianta Omicron nu este așa de blândă precum am sperat”
Cercetătorul Octavian Jurma atrage atenția, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, că autoritățile române s-au grăbit atunci când au adoptat măsuri de relaxarea înainte să afle dacă varianta Omicron a SARS-CoV-2 este mai periculoasă decât celelalte tulpini sau nu.
Cercetătorii britanici anunţă un posibil val major de COVID în luna ianuarie 2022
Marea Britanie ar trebui să se pregătească pentru creşterea ratei de infectare în ianuarie, spun oamenii de ştiinţă. Cercetătorii au făcut şi o simulare şi se aşteaptă la circa 25-75.000 de decese până la finele lui aprilie 2022, în funcţie de rata de vaccinare.
Italia: Un antivaccinist a murit din cauza COVID după ce a refuzat să fie intubat, deși era în stare gravăUn bărbat din Italia, antivaccinist convins, a refuzat să fie intubat, cu toate că suferea de o formă severă de COVID019. Potrivit medicilor care l-au îngrijit, bărbatul nu suferea de alte afecțiuni.
Avertizare de călătorie pentru Serbia. Țara vecină este vizată de o avertizare cod roșu de ninsori și vânt
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Serbia că în această țară sunt în vigoare, pentru duminică, 12 decembrie, avertizări meteo privind ninsori abundente și intensificări ale vântului.