Prima pagină » Actualitate » 8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Elevii claselor terminale, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, revin fizic la școală, începând de astăzi

8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Elevii claselor terminale, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, revin fizic la școală, începând de astăzi

8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Elevii claselor terminale, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, revin fizic la școală, începând de astăzi

Aproximativ 370.000 de elevi din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, se întorc la cursuri cu prezenţă fizică, de luni, 10 mai 2021.

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat vineri, 7 mai, într-o conferinţă de presă, că elevilor din clasele terminale li se mai adaugă şi alţi circa 80.000 de elevi din 185 de localităţi care vor reveni în bănci, tot de luni, datorită faptului că în localităţile respective evoluţia ratei de incidenţă COVID-19 înregistrată la finalul săptămânii trecute a permis trecerea din scenariul II în scenariul I.

Peste 16.000 de persoane s-au imunizat în 48 de ore la cele două centre de vaccinare, de la Sala Palatului și Biblioteca Națională

Peste 16.000 de persoane au fost vaccinate, în 48 de ore, la Maratonul Vaccinării din Bucureşti. La Sala Palatului au fost imunizate 10.160 persoane, iar la Biblioteca Națională – 5.906. În prima zi a Maratonului Vaccinării au fost imunizate 7.165 de persoane.

Maratonul Vaccinării București: 16.066 persoane vaccinate în 48 de ore! Se poate!”, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Maratonul Vaccinării din București a început vineri, 7 mai, la ora 16.00, și s-a încheiat acum, la ora 08.00. În cele două centre de vaccinare au fost organizate 50 de fluxuri unde se administrează doar serul produs de Pfizer. Persoanele s-au putut prezenta doar cu actul de identitate, fără a fi fost necesară o programare prealabilă.

Peste 100.000 de persoane vaccinate în România, în ultimele 24 de ore

103.937 de persoane au fost vaccinate împotriva-Covid în ultimele 24 de ore în România. Dintre acestea, 88.282 au fost imunizate cu Pfizer, 9.706 cu Moderna, în timp ce 5.747 au primit un ser AstraZeneca și 202 unul Johnson&Johnson.

Potrivit datelor transmise de Comitetul de vaccinare, de la startul campaniei de vaccinare, 3.629.484 de persoane au fost imunizate cu unul dintre vaccinuri, 2.366.308 beneficiind și de rapel.

În în ultimele 24 de ore au fost imunizate 103.937 de persoane, dintre care 49.116 cu primă doză și 54.821 cu doza de rapel.

OMS transmite că tulpina indiană de Covid-19 e mai contagioasă și poate reduce eficacitatea vaccinurilor

Potrivit unor date transmise de OMS, tulpina de Covid-19 descoperită în India este mai contagioasă şi prezintă caracteristici care ar putea reduce eficienţa vaccinurilor, contribuind la accelerarea epidemiei în India.

Țara asiatică a înregistrat sâmbătă, pentru prima dată, un bilanţ de 4.000 de decese din cauza COVID-19 în 24 de ore şi peste 400.000 de noi contaminări, însă experţii estimează că datele oficiale sunt cu mult subevaluate, conform AFP.

Al doilea atac armat din SUA, în 24 ore: Șase persoane au fost ucise la o petrecere privată din Colorado

Șase persoane au fost ucise, duminică, într-un incident armat produs în statul american Colorado, afirmă surse din cadrul poliţiei, citate de Mediafax. Ieri, două femei și un copil au fost răniți într-un schimb de focuri, la New York.

În cazul din Colorado, un individ, care s-a sinucis după atac, a deschis focul într-o parcare de autorulote situată la periferia estică a oraşului Colorado Springs. Victimele participau la o petrecere privată, iar criminalul a fi partenerul uneia dintre femeile prezente la petrecere. Anchetatorii încearcă acum să afle motivul atacului.

Doctorul care l-a tratat pe Navalnîi la Omsk a fost dat dispărut

Medicul din Siberia care l-a îngrijit pe Aleksei Navalnîi în vara lui 2020, la Omsk, după ce opozantul rus s-a simţit foarte rău la bordul avionului în care se îmbarcase, dovedindu-se ulterior că a fost otrăvit, este dat dispărut, a anunţat poliţia.

Poliţia din regiunea Omsk a anunţat că medicul Alexander Murahovski a părăsit o bază de vânătoare dintr-o pădure cu un vehicul de teren, vineri, şi de atunci nu a mai fost văzut, relatează News.ro.

Potrivit presei ruse, pentru a-l găsi pe medic s-au mobilizat serviciile de urgenţă şi voluntari. În căutări se folosesc şi drone şi un elicopter.

Horoscopul zilei de 10 mai 2021. Taurii au idei financiare profitabile

Horoscopul zilei de 10 mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Astăzi are loc o conjuncție pe care o face Mercur, planeta comunicării, din zodia Gemeni cu Destinul, cu Nodul Nord Karmic, cel care arată direcția acestui an în evoluția fiecăruia. Este o zi în care putem avea idei și soluții care să ne repună pe direcția de mers înainte, o zi care poate aduce dialoguri revelatorii și momente de conștientizare.

Tot astăzi, Luna intră în zodia Taur și se pregătește de fenomenul de Lună Nouă, care va avea loc mâine, și ne induce o mare nevoie de stabilitate și confort, de siguranță financiară și materială.

Horoscop săptămânal, 10 – 16 mai 2021. „Vărsătorii” își cresc veniturile

Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 10 – 16 mai 2021, pentru toate zodiile. Săptămâna 10 – 16 mai 2021 poate aduce o serie de șanse și oportunități de vindecare și îmbunătățire a stilului de viață.

Săptămâna 10 – 16 mai 2021 este impactată de două aspecte deosebit de importante. Primul este Luna Nouă care se petrece în zodia Taur, în data de 11 mai, și care aduce noi începuturi tuturor zodiilor, iar cel de-al doilea aspect este intrarea lui Jupiter, după 12 ani, în zodia Pești, zodia sa de domiciliu secundar.

Jupiter ca sta doar două luni în Pești, perioadă în care va aduce șanse și oportunități zodiilor, însă cu adevărat beneficiile sale vor fi resimțite începând cu decembrie 2021, când va reveni în Pești și va sta un an.

Citește și