8 ȘTIRI DE LA ORA 8. OMS cere continuarea susținută a eforturilor de combatere a pandemiei
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut vineri apel la continuarea eforturilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19, în contextul în care statele lumii continuă să fie puternic afectate de această criză.
Astfel, OMS le cere statelor lumii să nu irosească progresele obținute până acum și speranța creată prin dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19, informează site-ul agenției Agerpres, care citează AFP.
Un TIR cu 600 de porci s-a răsturnat pe DN 17, în județul Bistrița-Năsăud. 100 de animale nu au supraviețuit
Un TIR încărcat cu 600 de porci s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe Drumul Național 17 (DN 17) din județul Bistrița-Năsăud, la ieșirea din localitatea Piatra Fântânele.
Autotrenul era condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Satu-Mare, și circula dinspre Suceava către Bistrița.Accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil umed și al lapoviței din acel moment.
Prefectul de Timiş: Creșterea accelerată a numărului de persoane infectate pune presiune pe spitalele din Timișoara
Prefectul de Timiş, Zoltan Nemeth, a declarat că a primit o mulțime de mesaje cu fotografii din supermarketuri și de la terase unde nu se respectă regulile pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.
Zoltan Nemeth afirmă că şi-a petrecut primele 24 de ore funcția de prefect căutând soluții pentru situația epidemiologică în care se află Timişoara. El informează că a avut discuții cu secretarul de stat Raed Arafat, cu directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Flavius Cioca, cu managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, Cristian Oancea, cu vicepreşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, şi cu şeful Secţiei de boli infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş”, dr. Virgil Musta.
Sorin Cîmpeanu cere ca elevii din clasele terminale să poată merge la cursuri și în scenariul roșu
Ministrul Educației a cerut reprezentanților CNSU să modifice scenariile după care vor funcționa unitățile de învățământ, în așa fel încât elevii să poată merge la școală în localitățile care se află în scenariul roșu.
„Ministerul Educaţiei, având în vedere importanța examenelor naţionale – Bacalaureat și Evaluare Națională – pentru viitorul oricărui tânăr şi pentru viitorul acestui stat, va face direct către CNSU o solicitare de modificare a scenariilor după care vor funcționa școlile în aşa fel încât școlile cuprinse în localitățile care sunt deja în scenariul roşu conform evoluţiei ratei de infectare să poată permite elevilor din clasele terminale să meargă cu prezenţă fizică în şcoli. Este deja elaborată şi va fi transmisă CNSU în următoarele minute. Ministerul transmite solicitare către CNSU. CNSU este îndreptăţit să ia o decizie asupra acestei solicită”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Prognoza meteo pe patru săptămâni. Ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în România
ANM a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Află, în continuare, ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în România în intervalul 08 martie – 05 aprilie.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.
Peste 47.000 de români au fost imunizați în ultimele 24 de ore
Un număr de 47.353 de români au fost vaccinați împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore și au fost raportate 93 de reacţii adverse, a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Dintre persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore, 38.459 au primit prima doză, iar restul doza a doua. 31.226 de persoane au primit vaccinul Pfizzer, 8.362 Moderna, iar 7.765 vaccinul AstraZeneca.
Beatrice Mahler: Suntem atenți la modul în care va circula tulpina sud-africană
Primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană de COVID-19 au fost depistate în România. „Era de așteptat să circule și în România această tulpină”, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.
Primul caz a fost depistat la o persoană de sex feminin, din București, iar altul la un pacient din Pitești. Specialiștii MedLife au analizat 93 de probe în mod aleatoriu și au identificat printre acestea două care conțin tulpina din Africa de Sud a SARS-CoV-2, potrivit Aleph News.
Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat lista inițială cu „stranierii” convocați la națională pentru preliminariile Campionatului Mondial 2022
Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat, vineri, lista de jucători care activează la echipe de club din străinătate spre care sunt trimise faxuri de convocare preliminară la națională pentru meciurile din preliminariile CM 2022.
România va disputa trei partide oficiale, în luna martie, acestea contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022, după următorul program:
- 25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21.45
- 28 martie: România – Germania, ora 21.45
- 31 martie: Armenia – România, ora 19.00.