8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Procesul Colectiv a ajuns în faza finală: Procurorul a cerut pedeapsa maximă pentru toți inculpații din dosar
Procurorul de ședință din cazul Colectiv a solicitat, vineri, instanței de la Curtea de Apel București să îi condamne pe toți inculpații, în frunte cu primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, la pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru faptele de care sunt acuzați.
Procesul Colectiv care a fost tergiversat în ultimii șase ani a ajuns, astfel, pe ultima sută de metri. La Curtea de Apel Bucureşti, au început dezbaterile finale ce vor marca sfârşitul procesului. Instanţa de judecată a programat urătoarele discuții în 17, 20 şi 21 decembrie 2021.
2. Vaccinul Pfizer pentru copiii sub 5 ani nu produce imunitatea dorită, după primele doze. Testele vor include și doza booster
Reprezentanții Pfizer au anunțat că testele vaccinului în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani au arătat că nu oferă imunitatea așteptată.
Astfel, compania farmaceutică a decis să adauge și a treia doză în teste, care va fi folosită pe toți copiii cu vârste între 6 luni și 5 ani, chiar dacă vaccinul s-a dovedit eficient în cazul celor de până la doi ani.
3. Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 18 decembrie 2021. Venus retrogradează în zodia Capricorn
Horoscopul zilei de 18 decembrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Venus, planeta iubirii și a banilor, se pregătește să intre în retrogradare, perioadă delicată care va dura până pe 29 ianuarie. În tot acest timp, relațiile vor fi testate și reevaluate, atât cele sentimentale, cât și cele profesionale.
Financiar, s-ar putea să avem parte de revizuiri și reorganizări de buget, de aceea ar trebui să fim mai cumpătați în cheltuieli. Noile relații sunt de evitat pentru că nu vor fi de durată și pot aduce multă suferință.
4. Programul de funcționare al supermarketurilor în perioada sărbătorilor de Crăciun și Revelion
Marii retaileri și-au anunțat programul de funcționare pentru Crăciun și Revelion. Programul supermarketurilor va fi redus în perioada sărbătorilor de iarnă.
5. Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar pentru pensionarii din sistemul public de pensii
Guvernul a aprobat vineri, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.
Măsura este prevăzută în Programul de guvernare 2021-2024 și este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepțional, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina web a Ministerului Muncii.
6. Primele audieri de martori cu identitate protejată, în dosarul Caracal
Un nou termen în dosarul crimelor de la Caracal a avut loc, vineri, 17 decembrie, la Tribunalul Olt. Judecătorii au audiat patru martori, printre care și fratele lui Ștefan Risipițeanu, vecinul lui Dincă acuzat de viol în același dosar. Alți doi martori anonimi, cu identitate protejată, au fost audiați prin videoconferință.
Avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu, susține că martorii sub acoperire au fost montați de DIICOT și că Dincă are complici, care sunt în libertate.
7. Sindicatele din învățământ amenință că vor boicota începerea școlilor, din ianuarie
Liderii a două federații sindicale din învăţământ amenință că angajații din educație ar putea intra în grevă generală, din luna ianuarie, situație care ar duce la închiderea unităţilor de învăţământ.
Sindicatele spun că angajaţii se simt umiliţi de faptul că Guvernul nu intenţionează să le majoreze anul viitor salariile conform legii.
8. Haos pe Aeroportul Otopeni, unde sute de persoane stau la coadă la terminalul Sosiri din cauza formalităților Covid -19
Răzvan Pascu, consultant în turism, a postat, vineri, pe Facebook imagini din terminalul „Sosiri” al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, unde sute de persoane stau la o coadă imensă, din cauza formalităților impuse de pandemia de COVID-19. Potrivit lui Răzvan Pascu, autorităţile ar lua măsuri din birou, „fără a le trece prin filtrul raţiunii”.