Prima pagină » Actualitate » 800 de monumente din țară, biserici, la un pas de PRĂBUȘIRE. Sute de clădiri cu poveste, salvate de voluntari

800 de monumente din țară, biserici, la un pas de PRĂBUȘIRE. Sute de clădiri cu poveste, salvate de voluntari

800 de monumente din țară, biserici, sunt la un pas de prăbușire pentru că patrimoniul nu a fost niciodată o prioritate pentru statul roman. Ambulanța pentru monumente este o organizație care a reușit până acum să salveze cu ajutorul voluntarilor multe asemenea edificii.

Sute de studenți la Arhitectură și Istorie merg în fiecare an în șantierele organizate de Ambulanța pentru monumente, organizație care are nouă filiale în toată țara. Biserica din Roadeș, veche de peste 400 de ani va fi salvată cu ajutorul lor.

Alte sute de clădiri cu poveste au rămas în picioare datorită intervenției voluntarilor Ambulanței pentru monumente. Tot ei au reușit să trezească comunitățile de care aparțin aceste monumente sentimentul că acel loc e parte din identitatea lor.

„Într-o țară în care nu ai resurse foarte mari și ai 820 de monumente care sunt aproape prăbușite, tu trebuie să dai câte un pic la fiecare, ca să le salvezi”, a spus Eugen Vaida, fondatorul Ambulanței pentru monumente.

Deși există o lege care oblige autoritățile să intervină pentru punerea lor în siguranță, ca de obicei, aleșii nu au scris și normele de aplicare. Așa că, patrimoniul este, în continuare, în pericol.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire