A crescut CEREREA pentru electrocasnicele second-hand. Ce recomandă, totuși, specialiștii
This browser does not support the video element.
Cu toate că suntem în prag de sărbători, iar magazinele cu produse noi au oferte variate, mulți caută și electrocasnice la mâna a doua. Interesul este mare, inclusiv în rândul tinerilor.
Totuși, specialiștii ne recomandă să luăm în calcul și consumul la energie ori termenul de garanție mai mic. Conform unui studiu la nivel global, piața produselor electronice și electrocasnice second-hand se va dubla în următorii ani.
Potivit unui raport recent, făcut la nivel internațional, peste 60% dintre europeni caută, din nou, electronice sau electrocasnice deja folosite. Iar cererea este în creștere și în țara noastră.
„De exemplu, în luna noiembrie, e luna cu black friday, unde de obicei la noi vânzările erau foarte proaste, toată lumea cumpără nou. Acum, a fost exact opusul”, precizează Flavia Lăpușan, reprezentantul unui depozit.
Înainte de achiziție, cei care doresc să se asigure pot testa produsul, iar oamenii cumpără chiar dacă unele electrocasnice au zgârieturi sau alte urme de uzură.
Într-un magazin, de pildă, oamenii își pot aduce produsele electronice ori electrocasnice folosite, iar acestea sunt vândute din nou la un preț mai mic.
„În general, până la 40% mai ieftine se găsesc. Avem destul de rar pretenții foarte mari legate de condiția estetică că, până la urmă, sunt produse preutilizate”, a afirmat reprezentantul unui magazin.
Pe de altă parte, specialiștii ne recomandă să luăm în calcul și faptul că un produs vechi poate avea un consum mai mare.
„Performanțele claselor energetice se modifică o dată la câțiva ani. Respectiv, clasa energetică A de astăzi, acum 3 ani era clasa energetică C. Clasa energetică A de astăzi este mult mai performată decât clasă energetică A de acum 3 ani”, a declarat Alexandru Mureșan, profesor universitar.
Cele mai multe electrocasnice la mâna a doua au garanție cel mult un an, față de trei ani, cât au în general cele noi.
Însă, refolosirea electronicelor contribuie direct la reducerea emisiilor de carbon şi deşeurilor electronice, acestea fiind unele dintre cele mai rapide surse de poluare.
Potrivit Global Market Insights, piaţa internațională a produseleor electronice și electrocasnice second-hand a ajuns la aproape 59 de miliarde de dolari în 2023 și ar putea atinge 83 de miliarde de dolari în următorii 8 ani, informează Știrile Pro TV.
FOTO – Captură video: Știrile Pro TV