A CRESCUT numărul de infectări cu virusul West Nile. Anunțul Institutului Naţional de Sănătate Publică

Publicat: 02 09. 2023, 07:30
Actualizat: 02 09. 2023, 07:31

Numărul total al cazurilor de infecţie cu virusul West Nile înregistrat până la 30 august a crescut la 28, arată cel mai recent raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Raportul publicat de INSP indică faptul că, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (6 iunie) şi până în 30 august, s-au înregistrat 28 de cazuri confirmate de infecţie cu virusul West Nile.

Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 30-39 de ani – 0; 40-49 de ani – 1; 50-59 de ani – 7; 60-69 de ani – 7; 70-79 de ani – 8; ≥ 80 de ani – 5.

4 decese din cauza infecției cu West Nile

Cincisprezece dintre pacienţi sunt bărbaţi, iar 13 femei. Distribuţia cazurilor raportate pe medii de rezidenţă este 20 în urban şi opt în rural, conform News.ro.

În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecţie cu virus West Nile au avut următoarea distribuţie: municipiul Bucuresti (7), judeţul Bacău (1), Bihor (1), Ilfov (3), Dolj (2), Ialomiţa (1), Iaşi (2), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (1), Galaţi (3), Olt (2), Tulcea (2) şi Vaslui (1). Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în municipiul Bucureşti, cât şi în judeţul Tulcea (debut în S 31).

În perioada menţionată, au fost înregistrate 4 decese, în judeţele: Satu Mare (1), Ilfov (1), Dolj (1-caz probabil) şi Prahova (1).

Recomandările specialiștilor INSP

Specialiştii INSP recomandă populaţiei următoarele:

  • să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
  • să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari;
  • să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre);
  • să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei;
  • să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.

Infecția cu virusul West Nile este transmisă prin înţepătura de ţânţar.

Vă recomandăm să citiți și:

Tot mai mulți copii înțepați de țânțari ajung la SPITAL. Aceste insecte au început să dezvolte o rezistenţă puternică la insecticide