A dispărut femeia care voia să își arunce copilul ”posedat” în fața mașinilor

A dispărut femeia care voia să își arunce copilul ”posedat” în fața mașinilor
Foto: Captura Youtube
Publicat: 08/10/2022, 16:23

Recent, gestul unei femei din Constanța șoca opinia publică, aceasta încercând să își arunce propriul copil în fața mașinilor, spunând că este ”posedat”. 

După acest incident, femeia a fost internată la spitalul de psihiatrie, însă a fost externată. Însă, după ce a ieșit din spital, femeia a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Cel care a anunțat autoritățile de dispariția femeii este chiar tatăl acesteia, fiind și cel care a externat-o, pe semnătură, de la secția de neuropsihiatrie de la Palazu pentru că urma să o interneze într-o clinică de specialitate din Capitală.

Însă, potrivit antena3.ro, în momentul în care au ajuns în apartament, tânăra a profitat de un moment de neatenție și a fugit de acasă.

Ce spun autorităţile

”La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați cu privire la dispariția lui Stancu Ana-Maria , de 31 de ani, din municipiul Constanța. În cursul zilei de ieri, în jurul orei 16.30, aceasta a plecat, în mod voluntar, de la domiciliu, fără a reveni până în prezent.

Femeia are 1,77 m înălțime, 57 de kilograme, ochi verzi, păr lung, deschis la culoare, față ovală. La momentul plecării, aceasta purta halat de culoare gri, bluză și pantaloni de pijama de culoare portocalie, pantofi de culoare neagră. Cetățenii care pot furniza informații referitoare la această persoană sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța”, se arată în comunicatul emis de către autoritățile de la malul mării.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesajul ciudat găsit de procurori acasă la una din doctorițele arestate la spitalul Pantelimon: „Curățare...
Țeapa SECOLULUI primită de Gigi Becali! Poliția a intrat deja pe fir!
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a...
Primele detalii despre Ștefan Bănică Jr, după ce s-a spus că este în stare gravă...
VIDEO Bătaie la o sală de fitness din Timișoara din cauza unor glume pe TikTok....
L-am găsit după ce s-a ascuns! Primele imagini cu Alfred Bulai, după mega-scandalul care a...
O tânără mămică a fost găsită fără viață, la câteva luni după ce a născut
Mister total după prăbușirea avionului cu 61 de pasageri în Brazilia. Martorii povestesc scene cumplite...
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care...
Deciziile de recalculare au fost trimise către beneficiari, în urmă cu puțin timp! Anunțul făcut...
Arde, uite cum arde! Top vedete din România în costume de baie minuscule: Antonia, Daniela...
Care e limita de viteză pe poduri? Șoferii riscă amenzi usturătoare
Alegeri SUA. Sondaj NYT: Kamala Harris câştigă teren în faţa lui Donald Trump în trei...
Un submarin a găsit ceva CIUDAT sub apă, apoi a DISPĂRUT de pe fața pământului
Doliu în România: Drum lin spre Împărăția Cerurilor! S-a stins TRAIAN...
Cât ar mai fi trăit Ceaușescu, dacă nu ar fi fost împușcat. Medicii lui știau
Alina Ceușan a născut! Prima imagine cu fetița ei. Ce a povestit influencerul despre naștere
''Stătea pe scaun și deodată...' - Mihai a făcut infarct în avion și a murit:...
Carmen de la Sălciua vorbește despre divorțul părinților: „Mama ne-a luat și am plecat. Plecarea...
Ies la iveală detalii tulburătoare despre motivul sinuciderii lui Daniel Tistu, poliţistul din Vâlcea: "Aceste...
BANCUL ZILEI. BECALI aude de un jucător super bun, undeva prin Afghanistan, și îl aduce...
Minele de aur amenință unele dintre ultimele râuri de somon sălbatic din lume