A doua RECALCULARE a pensiilor. Ce sporuri și indemnizații aduc mai mulți bani românilor
This browser does not support the video element.
Cinci milioane de pensionari vor beneficia de a doua recalculare a pensiilor, începând din luna septembrie. Sunt foarte multe sporuri ce vor intra în această recalculare și care până acum nu se luau în considerare.
Noua lege a pensiilor, cu noua formulă de calcul, vine cu bani mai mulți pentru românii care au muncit ore suplimentare, care au beneficiat de o serie de prime, de la 13-lea salariu sau care au lucrat în acord global. Mai exact, la recalcularea pensiilor ce va fi pusă în plată din luna septembrie, românii vor primi bani mai mulți, dacă documentele necesare se află la dosar.
Dacă nu, va urma o mică recalculare care va aduce și mai mulți bani pentru români. O mică recalculare ce trebuie și ea să fie gata până la începutul anului viitor.
A doua recalculare a pensiilor. Sporuri și indemnizații
Vă prezentăm și lista completă cu sporurile și indemnizațiile care vor fi luate în considerare și care aduc în luna septembrie sau în luna ianuarie mai mulți bani la pensie, depinde când este depus documentul care atestă că s-a primit indemnizația sau sporul în cauză.
Pentru o pensie mai mare, trebuie ca o persoană, de exemplu, să fi primit spor de vechime, spor pentru condiții grele sau spor pentru muncă de noapte.
În plus, mai există și un spor pentru o funcție suplimentară. De asemenea, cei care au beneficiat de indemnizație de conducere, de exemplu, sunt directorii de școli și ei vor primi mai mulți bani la pensie, sau cei care au beneficiat de o indemnizație pentru că au avut atribuții care erau în afara funcției de bază.
Există însă și români care au primit premii anuale, de exemplu, sau cu caracter temporar și atunci ei automat vor beneficia de mai mulți bani în momentul în care se va face marea sau mica recalculare a pensiilor.
Procesul de recalculare este aproape gata, iar în casele județene de pensii dosarele au fost deja verificate. Ei bine, surse din casele de pensii au dezvăluit, pentru RTV, care sunt pensionarii ce vor câștiga cel mai mult după 1 septembrie.
Profesorii și medicii vor beneficia de un venit mai mare la a doua recalculare a pensiilor
Există două categorii de români care vor beneficia de cei mai mulți bani la recalculare, iar sumele nu sunt deloc mici, pentru că ele sunt cuprinse între 2000 și 3.000 lei. Este vorba despre doctori și profesori, pentru că aceștia au avut foarte mulți ani de activitate.
Dintre aceștia, o parte au lucrat chiar peste 70 de ani, iar noua lege a pensiilor îi răsplătește pe românii care au avut o activitate intensă și lungă în câmpul muncii, iar profesorii, dar și doctorii au lucrat peste vârsta de pensionare și în acest caz, potrivit noii formule de calcul, vor fi recompensați pentru că avem acele puncte de stabilitate.
În plus, atât profesorii, cât și medicii au sporurile incluse, ei bine, în cartea de muncă, deci automat vor beneficia de mai mulți bani la recalculare, iar cotizațiile, în special ale medicilor, nu au fost chiar cele mai mici. Deci automat și pensia va fi mai mare.
CITEȘTE ȘI:
Calcul complet | Ce PENSIE primește un român, dacă are o vechime de doar 5 ani de muncă