Ministerul Muncii a anunţat, marţi, că au fost tipărite tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei. Banii vor ajunge al beneficiari începând cu prima jumătate a lunii octombrie.
Potrivit Ministerului Muncii, în prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poştal, iar de pe 12 octombrie vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card.
”A doua tranşă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, aşa cum prevede OUG nr. 168/2022. În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menţionat şi cuantumul ajutorului”, a transmis Ministerul Muncii.
Guvernul a hotărât în 2023 să le acorde pensionarilor un ajutor financiar anual cuprins între 600 și 1.000 de lei, conform OUG 168/2022. Prima tranșă a fost achitată în ianuarie.
Ordonanța de urgență 168/2022 prevede, mai exact, ”un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei”.
Așadar, pensionarii care au pensia până în 1.500 de lei vor primi un ajutor anual total de 1.000 de lei, cei care au pensia între 1.501 și 2.000 de lei primesc un ajutor total de 800 de lei, iar cei care au pensia între 2.001 și 3.000 de lei primesc un ajutor de 600 de lei.