A filmat obiective militare românești și NATO și a dat informațiile RUȘILOR. Instanța a dispus arestarea pentru trădare, cerută de procurorii DIICOT
Un tânăr a fost arestat, joi seara, după ce a fost reținut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trădare prin transmitere de secrete rușilor, a aflat în exclusivitate națională Gândul.
Inculpatului, Alexandru Dorin Piscan, i s-au găsit la percheziție fișiere întregi cu filmări cu echipamente militare și înscrisuri, potrivit surselor Gândul.
UPDATE 10:45: DIICOT: „Persoana cercetată ar fi supravegheat unele obiective militare românești sau aparținând NATO”
La data de 23 mai 2024, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și din cadrul structurilor subordonate, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite (cetățean român), cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, a trasmis DIICOT, vineri dimineața.
„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, începând cu anul 2022, persoana cercetată ar fi supravegheat unele obiective militare românești sau aparținând NATO, amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-ar fi transmis către diplomați din cadrul unei ambasade străine în România. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate mai multe mijloace de probă”, se arată în comunicat.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea persoanei cercetate, ulterior fiind sesizată Curtea de Apel București, care a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Serviciul Tehnic și de Criminalistică al D.I.I.C.O.T.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”, a transmis DIICOT.
Ulterior, Poliția Română a confirmat arestarea.
–
Bărbatul reținut joi a fost dus la Curtea de Apel București cu propunere de arestare după ce, potrivit surselor Gândul, el ar fi filmat un convoi militar românesc, iar apoi ar fi transmis filmările, dar și alte detalii unei filiere rusești.
Curtea de Apel București a admis, joi seara, cererea procurorilor DIICOT și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de trădare, în formă continuată, prin transmitere de secrete militare, prevăzută de art. 394 lit. b) din Codul penal.
Ce spune Codul Penal
Trădarea intră la capitolul Infracţiuni contra securităţii naţionale din Codul penal și se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 394. -Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
- a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
- b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
- c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
- d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale.