A fost finalizată ancheta în dosarul vizând echipamentul delegației României la Jocurile Olimpice Rio 2016. Cinci persoane trimise în judecată: ”Și-au încălcat atribuțiile de serviciu, nu au respectat procedura de achiziționare”
Echipamentul sportiv al delegației României care a participat la Jocurile Olimpice de la Rio – 2016 a declanșat un scandal imens, mai mulți componenți ai lotului acuzând calitatea ”îndoielnică”, iar polițiștii au deschis un dosar, la vremea respectivă, pentru a stabili în ce condiții a fost făcută achiziția echipamentului și dacă a fost respectată procedura de achiziție.
Șeful misiunii olimpice la Rio, Alexandru Epuran, a negat că echipamentul ar fi de o calitate îndoielnică și a susținut, de la bun început, „totul s-a făcut conform legii”, în pofida faptului că existaseră suspiciuni conform cărora echipamentul ar fi fost contrafăcut.
”Din 19 iulie port echipamentul acesta și nu mi s-a stricat nimic. Au fost sportivi care au avut câte un accident și le-am adus din țară echipament de schimb identic. Sportivii nu au venit la mine să se plângă de echipament, știu din media că există suspiciuni că echipamentul e contrafăcut. Originale sau nu, materialul este bun, am înlocuit unde a fost nevoie. Știu numele firmei (n.red – care a câștigat licitația), nu știu despre legăturile care se vehiculează, totul s-a făcut conform legii”, a declarat Alexandru Epuran la acel moment, potrivit informațiilor transmise de ProSport.
”Abuz în serviciu”
La finalul anului trecut, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au trimis în judecată 5 persoane pentru ”abuz în serviciu”, potrivit unui comunicat dat publicității în urmă cu puțin timp.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că nu a fost respectată procedura de achiziționare a echipamentului sportiv necesar delegației României care s-a deplasat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în 2016.
”În cursul anului 2016, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a achiziționat echipament sportiv pentru achiziționarea necesarului delegației României la Jocurile Olimpice Rio 2016, cât și pentru protocol, de la o societate comercială. Ulterior, s-a stabilit că echipamentul sportiv a fost de slabă calitate, aspect ce a dus la un comportament defectuos al articolelor de echipament sportiv și ce a influențat caracteristicile de confort pentru sportivii participanți la Jocurile Olimpice Rio 2016.
Pentru patru dintre inculpați – Dobrescu Ioan, secretar general, Mișcă Georgeta, consilier juridic, Trocan Carmen, director juridic, Dumbravă Răzvan Silviu, director economic – s-a reținut că în calitate de reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și-au încălcat atribuțiile de serviciu prin aceea că nu au respectat procedura de achiziționare a echipamentului sportiv prevăzută de legea privind atribuirea contractelor de achiziție publică”, se precizează în comunicat.
”Reprezentanta societății comerciale a înlesnit crearea pagubei”
Cercetările efectuate în acest dosar au stabilit un prejudiciu de 256. 231 lei fără TVA (307.477,2 lei inclusiv TVA), reprezentanta societății comerciale fiind acuzată că ”a înlesnit” crearea acestei pagube.
Dosarul a fost trimis, spre judecare, Judecătoriei Sectorului 1 București.
”Astfel, prin încălcarea dispozițiilor legale, au semnat contractul de furnizare echipament sportiv în valoarea de 715.935 lei, fără TVA (859.122 inclusiv TVA) și au semnat referatul prin care s-a aprobat plata contravalorii echipamentului sportiv către societatea vânzătoare, cauzând Comitetului Olimpic și Sportiv Român o pagubă în cuantum de 256. 231 lei fără TVA (307.477,2 lei inclusiv TVA).
Cea de-a cincea inculpată, reprezentantă a societății comerciale ce a furnizat echipamentul sportiv, a înlesnit crearea pagubei în patrimoniul Comitetului Olimpic și Sportiv Român prin negocierea condițiilor de încheiere și executare a contractului de furnizare a echipamentului sportiv. Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Sectorului 1 București”, se menționează la finalul comunicatului.
La începutul anchetei, polițiștii au ridicat documente de la sediul COSR, potrivit surselor judiciare, în dosar existând suspiciuni că articolele de îmbrăcăminte, ajunse la sportivii reprezentau România la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, erau contrafăcute.
În aceeași cauză au avut loc și percheziții și la o firmă din Capitală. Oficial, Poliția Română a anunțat că polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române au efectuat percheziții la o firmă bănuită de comerț cu articole sportive contrafăcute și alte trei percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Ilfov.
”Din primele cercetări a rezultat că firma în cauză ar fi încheiat și derulat relații contractuale cu autorități contractante din domeniul activităților sportive, furnizând echipamente sportive susceptibile a fi contrafăcute. Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunilor de contrafacere a unei mărci și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București”, s-a arătat în comunicatul transmis la începutul anchetei în acest dosar.