GALERIE FOTO. A fost inaugurat primul Centru de Screening din zona Moldovei. Cine poate beneficia de serviciile medicale
Primul Centru de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice din zona Moldovei a fost inaugurat vineri, când au fost marcați și 10 ani de funcționare a Institutului Regional de Oncologie Iași. La inaugurarea și prezentarea centrului au participat oficialități locale, dar și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Valoarea investiției este de aproximativ 32 milioane de lei, fondurile fiind de la Compania Națională de Investiții.
Se pune accentul pe prevenție
„Dincolo de faptul că vedem un proiect finalizat, iar în România vedem mai rar proiecte finalizate, combină două elemente: în primul rând o nevoie de diversificare a serviciilor oferite de sistemul public de sănătate și, al doilea, o componentă despre care vorbim mult și facem puțin, care se referă la prevenție”, a declarat Alexandru Rafila în timpul unei conferințe de presă.
Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice are șase niveluri – demisol, parter și patru etaje și este dotat cu aparatură modernă asigurată prin fonduri nerambursabile sau de la bugetul de stat. Acesta va asigura servicii de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, de sân, de prostată, de piele și a cancerului colorectal, având în structură laboratoare și cabinete medicale.
„Va asigura principalele proiecte de screening care se pot desfășura. În cadrul proiectelor naționale va fi cel de cancer de sân și pentru cancer de col uterin care deja sunt în desfășurare și care vor avea o mai mare amploare pentru că sunt foarte multe camere de consultații, de recoltare de biopsii, de consulturi ginecologice.
Vom adăuga screeningul de cancer colorectal pe care îl așteptăm ca program național și pe care deja îl desfășurăm, este un laborator cu 6 paturi de colonoscopie, anestezie. Vom avea program de screening și pentru cancerele de prostată care sunt și ele o problemă. Încercăm să aducem screeningul la un nivel mult mai acceptabil pentru oameni și care să fie fără suferință”, a declarat prof. dr. Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iași.
De asemenea, în cadrul centrului se va face și screening pentru cancer de piele, urmând ca în câteva săptămâni să fie angajat un grup de dermatologi.
Cum poți beneficia de serviciile medicale ale centrului
Serviciile medicale se vor acorda persoanelor sănătoase, care vor să își facă periodic analizele. Finanțarea pentru screeningul cancerului de col uterin și sân este asigurată din fonduri nerambursabile, iar persoanele care se prezintă pentru investigații pot fi asigurate sau neasigurate și au nevoie doar de buletin pentru testare.
Femeile cu vârsta între 25 și 30 de ani vor face testare Babeș Papanicolau, iar cele cu vârste între 30 și 64 de ani vor face genotipare HPV. Pentru screeningul cancerului de sân sunt considerate eligibile femeile cu vârsta între 50 și 69 de ani. În afara acestor grupe de vârstă, este nevoie de recomandare și bilet de trimitere de la medicul specialist. În cazul celorlalte tipuri de screening, serviciile vor fi acordate doar persoanelor asigurate, iar decontarea se va face de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Sursă foto: Institutul Regional de Oncologie