UPDATE – Autorul vandalizării maşinilor de la Parlament, reținut pentru 24 de ore. Cine este bărbatul care a aruncat cu vopsea pe patru mașini, la protestul AUR
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost audiat, marți seara, la o secție de Poliție din Capitală, fiind suspectat că a aruncat cu vopsea pe patru mașini la protestul de la Parlament, organizat de AUR împotriva certificatului verde. De asemenea, Ministerul de Interne (MAI) transmite că s-au aplicat 58 de sancțiuni.
UPDATE – Autorul vandalizării maşinilor de la Parlament, reținut pentru 24 de ore
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind condus în arestul Poliției Capitalei. Acuzațiile sunt de distrugere, port ilegal de obiecte interzise, violarea sediului profesional, tulburarea linistii și ordinii publice.
Miercuri dimineață va fi dus în Instanță, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Știrea inițială:
Surse Gândul spun că bărbatul reținut marți se numește Gheorghe Florin și este control vamal la Direcția Regional Vamală de la Galați. Avea la el mască de gaze, două catușe pentru masca de gaze, o stație și chiar și un cuțit.
Potrivit MAI, patru mașini au fost distruse, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus plângere în acest sens.
Bărbatul, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, asupra celor patru autovehicule, prin pulverizarea cu vopsea, este audiat – marți seara – la o secție de Poliție dim Capitală.
„Cel în cauză a fost depistat de jandarmi, pe Bulevardul Libertății, din municipiul București, iar în urma controlului corporal și al bagajelor, asupra acestuia au fost găsite mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză, printre care o mască de gaze militară, două cartușe filtrante, un briceag multifuncțional, seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție. Față de bărbat, se efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 372 din Noul Cod Penal, respectiv ,,Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.” În paralel, cu privire la evenimentul de astăzi (marți – n.r.), sunt cercetate alte două infracțiuni, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice și violarea sediului profesional”, potrivit MAI.
Vă recomandăm și:
- Ministrul de Interne, Lucian Bode, susține că protestatarii AUR nu au vandalizat nicio mașină a corpului diplomatic, dar e contrazis de Ambasada SUA la București
- Șeful Jandarmeriei București, despre protestele de la Parlament: Situația a fost sub control. Nu am fost depășiți niciun moment
- Florin Cîțu: Protestul AUR e un atentat la sănătatea românilor
- Cum justifică MAI faptul că protestatarii AUR au trecut de cordonul jandarmilor: S-a rupt o încuietoare